Inspectorul general adjunct al ISJ Mehedinţi, Ion Tufiş, s-a arătat surprins, joi, într-o declaraţie, de posibilitatea ca la sesiunile din 2011 ale examenului de Bacalaureat să se fi înregistrat fraude. „Eu nu cunosc nici un asemenea caz. În situaţia în care el a existat şi se va documenta cu probe acest lucru, justiţia este liberă să-şi spună cuvântul”, a precizat Tufiş.
Reprezentantul IŞJ Mehedinţi nu exclude împrejurarea în care să nu fi fost informat în legătură cu unele încălcări ale normelor stabilite pentru organizarea examenelor de Bacalaureat. „În astfel de condiţii nici nu neg, nici nu confirm implicarea unor cadre didactice în fraudarea examenelor de Bacalaureat”, a spus Tufiş.
Ministrul Daniel Funeriu a afirmat, joi, într-o conferinţă de presă, că MECTS a efectuat propriile controale în judeţul Mehedinţi şi că a solicitat IŞJ Mehedinţi să sesizeze Parchetul din judeţ asupra fraudelor săvârşite de 72 de cadre didactice în timpul organizării examenelor de Bacalaureat. De asemenea, Corpul de Control al ministrului a dispus ca IŞJ Mehedinţi să cerceteze disciplinar, pentru aceeaşi faptă, un număr de 24 de profesori şi evaluatori. AGERPRES