Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Petru Carcalete, a declarat presei, vineri, că nu mai vizează statele de plată, ci doar cele de personal, aşa cum prevede legislaţia în vigoare.
„De miercuri, nu am vizat decât statele de personal conform Hotărârii 1395 şi nu am mai vizat state de plată pentru că nu intră în atribuţiile noastre. Trezoreria nu respectă legislaţia în vigoare şi ne cere să avizăm statele de funcţii sau statele de plată. Eu nu vreau să mă aleg cu un dosar penal”, a spus Carcalete.
Sindicatul Liber şi Independent ‘Bucovina’ al Învăţământului zona Rădăuţi a trimis, joi, către şeful IŞJ Suceava o adresă prin care îl soma să interzică avizarea statelor de plată de către serviciul salarizare normare al instituţiei, în caz contrar urmând să depună plângere penală în acest sens.
Potrivit acestuia, în baza HG 1395/2010, singurul document care trebuie avizat de IŞJ Suceava este cel prevăzut de art.4 (5) şi care prevede că plata cheltuielilor cu salariile stabilite conform legii şi contribuţiile aferente acestora se face pe baza statelor de personal avizate de inspectoratele şcolare judeţene, respectiv Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. De la mijlocul săptămânii trecute, trezoreriile din judeţ au blocat toţi banii pentru salarii, deşi în zilele anterioare la o parte dintre şcoli aceştia au fost daţi. Potrivit lui Şorodoc, ‘s-a ajuns la o stare conflictuală privind plata salariilor în învatamânt’ deoarece de la Ministerul Educaţiei s-a trimis ‘o notă care, din punctul nostru de vedere, nu are nicio valoare, pentru că este doar o adresă care recomandă ca reîncadrarea privind salariile pe 2011 să se aplice după reglementări legislative, fie abrogate, fie declarate neconstituţionale’.
B
În prezent, Şorodoc desfăşoară o amplă campanie de depunere de plângeri penale împotriva a doi secretari de stat şi trei directori din Ministerul Educaţiei, precum şi a directorilor de trezorerii din judeţ, aceştia fiind acuzaţi că ‘blochează punerea în aplicare a unor sentinţe definitive şi irevocabile drept pentru care salariaţii unităţilor de învăţământ se află în imposibilitatea de a primi drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2011’.AGERPRES