ismb.jpgInspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti va lansa joi proiectul „Serious Games for Fostering Multilingualism in Early Childhood Education”, care îşi propune dezvoltarea unor mijloace didactice pentru a fi utilizate în dezvoltarea multilingvismului la copiii din învăţământul preşcolar şi primar, a declarat purtătorul de cuvânt al IŞMB, Marian Banu. „Proiectul, finanţat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+, se va derula până în luna decembrie 2017”, a precizat Banu.

Potrivit acestuia, proiectul se realizează în cadrul unui consorţiu european, având ca parteneri edEUcation ltd. din Marea Britanie (instituţie de consultanţă cu expertiză în lucrul cu grupuri de copii şi tineri), Universitatea Thessalia din Volos (Grecia), Centrul de Resurse şi Tehnologie Hellas Certh din Volos, Universitatea din Tallin (Estonia), Centrul de formare Albufeira Lagoa e Silves (CFAE) din Portugalia. AGERPRES