Miercuri, 30 martie, la Bacău, s-a desfăşurat seminarul „Combaterea violenţei în şcoli – o mai bună comunicare între şcoală, părinţi şi elevi” – activitate derulată în cadrul proiectului “Tinerii împotriva violenţei”, ce reuneşte ca parteneri strategici, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (M.E.C.T.S.), Organizaţia “Salvaţi Copiii”, Agenţia OSC şi Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei.

Seminarul a fost organizat de către Agenţia OSC şi a reunit aproximativ 70 de participanţi – directori ai instituţiilor de învăţământ, profesori, psihologi şcolari sau elevi, alături de inspectori şcolari, formatori şi reprezentanţi ai instituţiilor sau autorităţilor locale ce pot contribui la demersurile de combatere şi prevenire a violenţei şcolare.


Seminarul a debutat cu prezentarea concisă a celor mai importante informaţii privind proiectul “Tinerii împotriva violenţei”, a căror repere principale au fost conturate de către Oana Arnăutu, Responsabil Comunicare şi Relaţii Publice în cadrul Agenţiei OSC.

Întâlnirea s-a concentrat pentru început, pe aportul instituţiilor judeţene în demersurile de prevenire şi combatere a violenţei şcolare, iar în acest context a fost discutat unul dintre cele mai ample proiecte derulate la nivel judeţean, prezentat de către Lucica Ciupercă, profesor metodist în cadrul Casei Corpului Didactic Bacău. Proiectul “Prevenirea şi combaterea delicvenţei juvenile în şcolile băcăuane” a fost iniţiat de C.C.D. Bacău şi Centrul Regional de Resurse pentru Educaţia Civică şi propune realizarea unor activităţi educaţionale interactive, prin antrenarea mai multor factori educativi, psihologi, cadre didactice, părinţi, precum şi instituţii publice sau private, ONG-uri, care să conducă la reducerea riscurilor de devianţă şi la recuperarea elevilor cu tulburări de comportament. Din punctul de vedere al grupului ţintă, profesor metodist Lucica Ciupercă a precizat că proiectul se aplică la clasele de liceu şi gimnaziu din principalele instituţii de învăţământ băcăuane, fiind vizate, în special, colectivele de elevi în care sunt mai frecvente fenomenele de delincvenţă juvenilă. În perioada decembrie 2010 – martie 2011, au fost desfăşurate peste 170 de activităţi în cadrul acestui proiect, având aproximativ 7971 de participanţi şi aproximativ 119 profesori implicaţi. Derularea activităţilor într-un ritm susţinut a contribuit la notorietatea proiectului şi la receptivitatea cu care au răspuns instituţiile de învăţământ – motiv pentru care demersurile vor fi reluate în anul şcolar următor şi adresate altor colective şcolare, în funcţie de impactul asupra elevilor şi de disponibilitatea părţilor implicate.

Din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, s-a adresat publicului prezent la seminar, Inspector Dumitru Ficuţă, care a subliniat importanţa asumării colective a aspectelor ce se impun a fi îmbunătăţite, pentru a creşte eficienţa demersurilor de prevenire şi combatere a violenţei şcolare.

În continuarea seminarului, cuvântul a fost cedat unei alte instituţii implicate în demersurile de prevenire şi combatere a violenţei şcolare: Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională, reprezentat în cadrul întâlnirii, de către director Ruxandra Iosipescu şi de către corrdonatorul Centrului Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică, Mariana Crăciunescu. Director Ruxandra Iosipescu a prezentat pe scurt rolul şi misiunea instituţiei pe care o reprezintă, fixând astfel reperele esenţiale privind modul concret în care C.J.R.A.E. poate răspunde la nevoile mediului şcolar şi la demersurile de prevenire şi combatere a violenţei. Un astfel de exemplu îl constituie proiectul „Toleranţă de nota 10”, iniţiat de C.J.A.P. Bacău şi având ca scop, implementarea unui program de intervenţie pentru prevenirea/ ameliorarea violenţei în şcoală prin dezvoltarea competenţelor de comunicare, relaţionare şi exprimare a emoţiilor, prin promovarea drepturilor copilului, învăţarea cetăţeniei şi gestionarea conflictelor. Proiectul a implicat 17 unităţi şcolare, 1474 elevi, 12 consilieri şcolari şi 120 profesori de diverse specialităţi, fiind discutat ca posibil punct de plecare pentru iniţiative similare ce ar putea fi derulate în instituţiile de învăţământ din judeţ.

Un pas important în dezbaterea modului în care se poate interveni pentru a redresa evoluţia tinerilor cu tendinţe agresive, a fost făcut de către Dorina Jipa, reprezentant al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului. A fost subliniată activitatea “Centrului de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii”, care oferă servicii de consiliere psihologică, educaţie parentală, informare şi orientare a părinţilor în vederea acoperirii nevoilor copiilor, alături de sprijin şi consiliere a copiilor care au dificultăţi de dezvoltare şi/sau integrare în familie, şcoală, grupuri socio-profesionale. S-au prezentat de asemenea, două studii de caz care au accentuat importanţa înţelegerii contextului care determină un tânăr să se manifeste violent.

Finalul primei părţi a întâlnirii a fost dedicată Inspectoratului de Poliţie Judeţean, reprezentat de către Ofiţer Gabriel Ştefănescu, Inspectoratului de Jandarmi Judeţean, reprezentat de către Eduard Crucianu şi Grupării de Jandarmi Mobile, reprezentată de către ofiţerii Adrian Babiş şi Daniel Stroi. Ofiţer Gabriel Ştefănescu a subliniat preocuparea deosebită pentru activitatea de prevenire a delicvenţei juvenile, a prezentat pe scurt dinamica infracţiunilor în care au fost implicaţi elevi şi campaniile de conştientizare şi de prevenire a violenţei şcolare, derulate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău. Toţi cei patru reprezentanţi ai instituţiilor preocupate de menţinerea ordinii publice au subliniat importanţa asumării problemelor care există la nivel judeţean şi implementarea unor soluţii pertinente care să solicite colaborarea diferitor instituţii.

A doua parte a seminarului a fost concentrată pe discutarea “Ghidului de comunicare – o mai bună comunicare între şcoală, elevi şi părinţi” – material ce va fi elaborat în cadrul proiectului pentru a sprijini eficienţa demersurilor de comunicare intra- şi inter-instituţională, integrând feedback-ul oferit în cadrul seminariilor. Discuţia derulată între participanţi a subliniat aspecte referitoare la modul în care ar trebui să comunice actorii instituţionali locali sau agenţii implicaţi direct în actul educativ (profesori, diriginţi, elevi, psihologi şcolari etc.), oferind multiple sugestii pentru dezvoltarea viziunii prescriptive asupra prevenirii şi combaterii violenţei şcolare.