Jumătate din totalul celor 481 de unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţ au sisteme de supraveghere video, iar în cazul a 150 de şcoli, paza este asigurată cu angajaţi proprii, ai unor firme sau cu personal mixt, a informat şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Constanţa, Petrică Miu.

”Avem unităţi asigurate cu pază – 153, din care cu paza proprie – 52, cu societăţi – 67 şi mixtă, adică şi pază proprie şi societăţi, 34. Şi cu supraveghere video – 243 de unităţi şcolare, din care în interior – 26, în exterior – 42 şi interior şi exterior – 175. Dacă scădem din 481, o să vedem că în jur de 80 de unităţi şcolare nu apar cu pază proprie. Probabil că sunt şcolile acelea tot din zonele extreme ale judeţului. (…) Unele comune au poliţie locală şi intră în atribuţiile poliţiei locale, eu aşa cred, cred că intră şi paza acestora instituţii. Nu avem o situaţie centralizată, poate cerem şi aspectul acesta”, a spus Miu, într-o conferinţă de presă, acesta fiind numit recent la şefia ISJ Constanţa.

Referitor la situaţiile în care ar fi utilizate manuale auxiliare în şcoli, interzise temporar, el a afirmat că responsabilitatea în acest caz aparţine directorilor unităţilor de învăţământ. ”Am transmis către colegii noştri directori, ei sunt cei care sunt responsabili de folosirea auxiliarelor în şcoli şi, bineînţeles, verificarea noastră o facem prin inspectorii de sector. (…) Uneori se şi exagera cu auxiliarele. Poate că e bine să avem un momentul zero de unde să pornim şi să pornim foarte bine, să existe nişte standarde foarte clare şi pentru auxiliare. Se pierduse puţin cred şi controlul pe ele. Şi ministrul cu asta a venit, a venit cu un moment zero, a zis că analizăm situaţia şi pornim de aici încolo”, a spus Petrică Miu, în contextul în care Ministerul Educaţiei Naţionale a interzis folosirea manualelor auxiliare în învăţământul preuniversitar şi a anunţat că urmează ca proiectele privind aprobarea acestora, ce au fost finalizate, să fie validate prin ordin de ministru. AGERPRES