umf iasi.jpgSocietatea Română de Bioetică, Colegiul Medicilor din România și Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, prin Centrul de Etică și Politici de Sănătate, organizează în perioada 6 – 8 noiembrie, la Iași (Centrul de Conferințe “Internațional”), cea de-a 10-a ediție a Conferinței Naționale de Bioetică.

Organizatorii evenimentului și-au propus ca această ediție aniversară să fie una specială prin tematica sa, iar această intenție se regăsește în chiar tema centrală a Conferinței: “Vocea pacientului la răscruce de drumuri”. Sunt așteptați la eveniment peste 150 de medici din toate specialitățile medicale, precum și reprezentanți ai asociațiilor de pacienți din România.

“Anul acesta Conferința Națională de Bioetică împlinește 10 ani. Ne-am propus ca această ediție a evenimentului să fie una specială, centrată pe valorile pacientului și relația sa cu instituțiile de sănătate. Principalele teme abordate vor fi ‘Comunicarea medic – pacient – familie în bolile terminale’, ‘Autonomia pacientului și încrederea reciprocă între medic și pacient’, ‘Relația medic – industrie farmaceutică – decidenți’, ‘Valori spirituale în sănătate și boala’, ‘Responsabilitatea morală și legală în medicină’. Conferința se adresează cu precădere reprezentanților organizațiilor de pacienți, ținta principală a actului medical, dar și tuturor celor preocupați de îngrijirea trupului și sufletului aflate în suferință”, a declarat prof. dr. Vasile Astărăstoae, președintele Conferinței Naționale de Bioetică.