La nivel naţional, 26% dintre candidaţii care au participat la sesiunea de toamnă a Bacalaureatului au promovat, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale, Ariana Bucur. Rezultatele sunt cele de dinainte de contestaţii, iar promovabilitatea este cu 2% mai mare faţă de sesiunea din toamna anului trecut.
În sesiunea august – septembrie a examenului de Bacalaureat, au promovat 7.758 (26%) de candidaţi din cei 29.849 de candidaţi prezenţi. MEN precizează că 5.463 de elevi promovaţi provin din promoţia 2016 – 2017 (28,5% – rata de reuşită din totalul celor prezenţi), iar 2.295 – din promoţiile anterioare (21,5% – rata de reuşită). Din cei 39.451 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 29.849 de candidaţi (19.197 din promoţia curentă şi 10.652 din promoţiile anterioare).
Ministerul informează că 9.602 candidaţi au absentat, în timp ce 21.981 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (13.683 din promoţia 2016 – 2017 şi alţi 8.298 din promoţiile anterioare). Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 110 candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului. Nu s-a înregistrat nicio medie de 10.
Procente de promovare peste 30% s-au înregistrat în judeţele Covasna (35,59%), Vaslui (32,17%), Iaşi (31,75%), Alba (30,24%), Sibiu (30,20%) şi Botoşani (30,15%). Rata de reuşită în Capitală este de 23,09%. Judeţele în care rata de promovabilitate s-a situat sub 20% sunt Giurgiu (14,99%), Ilfov (16,42%) şi Mehedinţi (19,95%).
Media minimă de promovare a examenului este 6, iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5.
Contestaţiile pot fi depuse vineri, între orele 16,00 şi 20,00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice miercuri, 6 septembrie. AGERPRES