Zece universităţi din cinci ţări vor participa, în anul de jubileu al Universităţii ”Ştefan cel Mare” Suceava, la cea de a XX-a ediţie a concursului internaţional studenţesc de calculatoare ”Hard&Soft”. În competiţia care se va desfăşura în perioada 20 – 26 mai s-au înscris 15 echipaje de la universităţi din România, Germania, Ucraina, Republica Moldova şi Serbia.

Preşedintele juriului este profesorul Timothy Hall, de la Universitatea din Limerick – Irlanda.

Concursul ”Hard&Soft” este iniţiat şi coordonat de fostul rector al universităţii sucevene, prof. univ. dr. ing. Adrian Graur. Potrivit organizatorilor, acest concurs a oferit, până în prezent, posibilităţi de dezvoltare într-un cadru competitiv şi performant pentru 1.145 de studenţi şi tutori, bucurându-se de competenţa unui juriu ce a reunit, de-a lungul timpului, 125 de profesori de la diferite universităţi europene.

Prestigiul concursului ”Hard&Soft” este recunoscut şi prin faptul că mulţi dintre foştii competitori au devenit profesionişti care ocupă poziţii importante în companii din Singapore, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Japonia, Australia, Cipru, Republica Moldova, Ucraina, Germania, Franţa, Serbia, Irlanda, Olanda, Canada, Finlanda, Rusia, Belgia, Suedia, Noua Zeelendă, Israel şi Elveţia.AGERPRES