universitatea-din-suceava.jpgColectivul de Engleză al Departamentului de Limbi şi Literaturi Străine din cadrul Facultăţii de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării de la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV), organizează în perioada 7 – 9 mai cea de a şasea ediţie a Simpozionului Naţional CONSENSUS (Conference for Students of English Studies at the University of Suceava), cu tema generală Exclusion and Belonging (Excludere şi Apartenenţă), a declarat, miercuri, prorectorul instituţiei academice Ştefan Purici.

Potrivit prorectorului USV, conferinţa se adresează studenţilor anglişti şi americanişti, având ca scop abordarea critică a modelelor culturale şi sociale suficient de influente pentru a fi recognoscibile în comunicarea publică din spaţiul anglo-american şi nu numai.

”Schimbul de idei din lumea anglofonă asupra noţiunilor deja amintite exprimă, în esenţă, liniile de demarcaţie externe şi interne ale civilizaţiei occidentale. Convingerile identitare fac din apartenenţă şi excludere principii ale practicilor culturale, acţiunilor ideologice sau politicilor economice care, împreună, subliniază capacitatea omului contemporan de a se exprima sau nu potrivit acestora”, a spus Ştefan Purici.

Lucrările prezentate în cadrul conferinţei vor avea în vedere, printre altele, transferul cultural şi politic prin intermediul discursului estetic, cultura apartenenţei şi a segregării în textul literar, interculturalismul mediului digital sau comunicarea video a retoricii identitare.

La manifestare participă studenţi de la toate nivelurile de studiu (licenţă, masterat, doctorat), de la universităţi din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, China University of Mining and Technology (Xuzhou, Jiangsu, Republica Populară Chineză) şi Suceava.

Deschiderea oficială a simpozionului va avea loc vineri, ocazie cu care profesor asociat Erika Schultes, Fulbright Teaching Assistant la Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, va susţine o conferinţă. AGERPRES