La Universitatea gorjeană “Constantin Brâncuşi” nu vor mai funcţiona patru programe considerate neperformante

univ c-tin brancusi.jpgO serie de programe de studii derulate la Universitatea “Constantin Brâncuşi” nu vor mai funcţiona din acest an universitar, conducerea unităţii de învăţământ superior considerându-le ca fiind neperformante.

Rectorul Universităţii “Constantin Brâncuşi” (UCB), Adrian Gorun, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că în urma realizării clasamentului universităţilor din ţară întocmit de Ministerul Sănătăţii, la unitatea din Târgu-Jiu au fost evaluate 19 programe de studii, unul fiind clasat în categoria A, opt în categoria C, patru în categoria D, iar în categoria E au fost incluse şase programe.

El a menţionat că patru din aceste ultime şase programe de studii neperformante se află de o perioadă de timp în proces de conservarea, nemaifiind organizată admitere la cele patru specializări. “Este vorba despre programele de Ordine Publică, Istorie, Comunicare şi relaţii publice şi Arte plastice. Prin evaluare internă, încă din 2009, s-a hotărât intrarea în conservare a programului Comunicare şi relaţii publice, iar din 2010, intrarea în lichidare a programelor Istorie, Ordine şi siguranţă publică, Pedagogia artelor plastice şi decorative şi Limba şi literatura română/Limba şi literatura engleză. Mai avem în analiză programul de Marketing din cadrul Facultăţii de Ştiinţe Economice şi unul de la Inginerie, care sunt tot în categoria E. Vom renunţa la programele neperformante, multe sunt în curs de lichidare deja. Consider că atât clasificarea universităţilor, cât şi ierarhizarea programelor sunt incomplete, generând consecinţe nedrepte şi nefaste pentru sistem”, a precizat Adrian Gorun.

Rectorul UCB a menţionat că, deşi opt programe de studii ale universităţii au fost clasate în categoria C, nu au fost acordate locuri bugetate la programele de master din această categorie, fapt care arată că instituţia de învăţământ superior a fost defavorizată. Gorun a adăugat că, date fiind clasificările viitoare, UCB îşi propune pentru următorii doi ani, ca obiectiv maxim, accederea în categoria B, acum aflându-se în C prin comasarea mai multor facultăţi în vederea sporirii eficacităţii.

“În vederea creşterii eficacităţii în activitatea UCB, am decis ca Facultatea de Ştiinţe Juridice să fie comasată cu cea de Administraţie Publică. Din acelaşi motiv, Facultatea de Ştiinţe Medicale va prelua domeniul filologie şi programe de studii de educaţie fizică, kinetoterapie şi asistenţă medicală”, a mai spus Adrian Gorun. AGERPRES