Ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a anunţat vineri, la Sovata, că doreşte schimbarea mentalităţii în privinţa protecţiei mediului începând cu elevii şi că va propune Ministerului Educaţiei introducerea în programa şcolară a unei discipline obligatorii în acest sens.

„Putem schimba (mentalitatea – n.r.) şi prin educaţie, avem un aşa-zis Green Package, deci un pachet verde pentru Ministerul Educaţiei pe care sper să îl introducem de anul viitor nu numai în manualul şcolar, ci şi ca acţiuni pentru a conştientiza, nu numai copiii, şi părinţii cât de important este să aperi mediul. Există şi acum disciplină, dar e o disciplină opţională între clasele V-VIII. Va trebui să discut cu ministrul (Educaţiei – n.r.) să încercăm totuşi să introducem ca disciplină obligatorie şi să schimbăm şi materia ce se predă, în sensul în care să aibă cât mai multe activităţi interactive de ieşit în mediu, de a arăta cum colectezi deşeuri în mod selectiv”, a spus Laszlo Borbely.


El a precizat că Ministerul Mediului şi Pădurilor doreşte elaborarea unui program prin care să se pună la dispoziţia copiilor, în mod gratuit, o serie de mecanisme, spre exemplu, pentru micşorarea PET-urilor şi predarea acestora spre reciclare. AGERPRES