Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie (UMFST) „George Emil Palade” din Târgu Mureş va finaliza la începutul anului viitor o serie de investiţii unice în ţară, între care se regăseşte şi Centrul de Simulare şi Abilităţi Practice, în cadrul căruia va funcţiona şi primul Centru Naţional de Realitate Virtuală aplicată în învăţământul medical.

„La începutul anului 2023 vom finaliza Centrul didactic – UNI-X, precum şi extinderea Centrului de Simulare şi Abilităţi Practice, repere de învăţământ medical unice în România, unde va funcţiona şi primul Centru Naţional de Realitate Virtuală aplicată în învăţământul medical (…) Am creat în acest an mecanisme noi de stimulare a activităţii ştiinţifice pentru toate categoriile de beneficiari, de la studenţi până la cadrele didactice cu experienţă în cercetare. Resursele alocate au crescut semnificativ şi am constatat o intensificare a activităţilor desfăşurate în cadrul Centrului de Cercetări Avansate Medico-Farmaceutice. Anul 2022 a fost unul mai puţin prietenos cu apelurile deschise pentru proiectele de cercetare de anvergură naţională, dar proiectele de colaborare internaţională au înregistrat o creştere semnificativă”, a declarat rectorul universităţii, profesor doctor Leonard Azamfirei, joi seara, în cadrul Galei UMFST.

De asemenea, a precizat rectorul, Universitatea a câştigat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), de pe prima poziţie la nivel naţional, proiectul i-NEXT prin care este asigurată finanţarea pentru 18 laboratoare digitale, pentru toate domeniile mari de studii din universitate, laboratoare ce vor fi date în funcţiune în anul 2023.

„Lucrăm pentru a depune o serie de alte proiecte cu finanţare din aceeaşi sursă asigurată prin Ministerul Educaţiei: Consorţiul regional pentru învăţământ tehnic dual (unde suntem însă dependenţi de autoritatea locală) şi Dotarea cu materiale didactice şi echipamente digitale pentru învăţământul preuniversitar – deschiderea Liceului universităţii, ca liceu public fiind, pentru anul 2023/2024, o certitudine indiferent de rezervele unora din afara universităţii. Prin Ministerul Sănătăţii, accesând aceeaşi sursă de finanţare, PNRR, vom intra în competiţie în lunile decembrie-ianuarie pentru construirea unui Centru de dezvoltare a competenţelor din sistemul public de sănătate, un centru de referinţă destinat formării personalului medical la un nivel medical şi tehnologic superior dar şi pentru o serie de alte proiecte conectate cu Spitalul universitar aprobat prin Hotărârea de Guvern din 30 martie. Am convingerea că dezvoltarea serviciilor medicale de calitate sub egida universităţii reprezintă şansa de a reda într-un termen rezonabil prestigiul de centru medical universitar acestui oraş”, a afirmat Azamfirei.

Tot ca proiect pentru anul viitor, a mai spus rectorul, va fi demarată licitaţia şi se estimează începerea construcţiei spitalului, după finalizarea proiectării, la mijlocul anului 2023, iar, în paralel, vor începe recrutarea şi formarea personalului medical din fiecare categorie.

Pe lângă investiţiile în extinderea spaţiilor de cazare ale studenţilor, UMFST Târgu Mureş va mai promova şi alte proiecte de construcţie şi de reabilitare cu finanţări asigurate în baza acordului de finanţare semnat cu Banca Europeană de Investiţii. AGERPRES