Liceele de prestigiu din Valcea au ramas cu locuri libere dupa repartizare

repartizare computerizata.jpgRepartizarea computerizata a celor 3.727 de elevi absolventi ai claselor gimnaziale s-a desfasurat cu succes, a declarat vineri, sefa Inspectoratului Scolar Judetean Valcea, prof. Camelia Coroiu.

“Am avut mai putini absolventi decat in alti ani, dar aceasta se poate spune ca este in contextul scaderii demografice. Nu pot spune ca mediile ar fi fost mai mici decat in alti ani si, cu toate acestea, avem locuri libere ramase – 46. Dar ce pot sa subliniez este faptul ca licee bune au ramas cu clase neocupate” – a spus Camelia Coroiu.

Trei colegii nationale din Ramnicu Valcea, considerate printre cele mai bune din judet – Mircea cel Batran, Alexandru Lahovary si Antim Ivireanu -, au ramas cu clase de profil matematica-informatica descompletate.

“Cu siguranta este vorba de o teama sau o retinere a elevilor in a-si depune dosarele, dupa ce au analizat mediile de intrare din alti ani. Vorbesc cel putin in cazul colegiului Mircea cel Batran” – a sustinut Tiberiu Pana, directorul acestui liceu. In anii precedenti, mediile de intrare la cele trei colegii nu au fost sub 9. “Acesta este, cred eu, singurul aspect al problemei. In a doua etapa de repartizare computerizata se vor ocupa, insa va fi pacat, ca s-ar putea sa intre un elev cu o medie la matematica de 7 si ceva la un profil de matematica-informatica” – a mai spus Coroiu.