Două licee tehnice din judeţ nu şi-au ocupat locurile stabilite pentru anul de învăţământ 2013-2014 în urma desfăşurării evaluării naţionale din cauza dezinteresului manifestat de absolvenţii de gimnaziu, a declarat joi şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Mehedinţi, Marian Şuţă.

Potrivit sursei citate, Liceul “Lorin Sălăgean” din municipiul Drobeta Turnu Severin şi Liceul cu profil agricol din Halînga au disponibile 62 de locuri la specialitatea electric, mecanic, protecţia mediului şi igiena corpului omenesc şi respectiv 31 de locuri la specialităţile comerţ şi agricol. “O altă cauză a acestei situaţii ar mai fi şi aceea că 300 dintre elevii înscrişi pentru evaluarea naţională nu s-au mai prezentat în sălile de examen”, a precizat Şuţă.

Reprezentantul IŞJ Mehedinţi a mai arătat că neacoperirea locurilor rămase libere va crea probleme liceelor tehnice din judeţ dacă nici elevii care vor obţine note de promovare la corigenţe sau cei care nu au fost admişi în prima etapă de repartizare computerizată nu-şi vor îndrepta interesul către acestea. AGERPRES