Un număr de 90 de elevi de liceu din 30 de judeţe participă, timp de două zile, la Galaţi, la Concursul naţional interdisciplinar „Cultură şi civilizaţie în România”, se arată într-un comunicat transmis de biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos. Potrivit sursei citate, fiecare dintre cele 30 judeţe este reprezentat de un echipaj alcătuit din trei elevi şi un profesor însoţitor.

Concursul cuprinde trei secţiuni în care sunt analizate dimensiunile culturale, istorice şi religioase ale unor comunităţi locale, fiind structurat pe două probe, respectiv proba teoretică, în care fiecare echipaj pregăteşte un portofoliu care cuprinde prezentarea scrisă din perspectiva teoretică a temei alese: analiza istorică, lingvistică, etnografică, sociologică, religioasă, cu evidenţierea aspectelor de interculturalitate şi proba practică, în care se va avea în vedere susţinerea sau ilustrarea temei alese şi prezentarea proiectului de conservare.

„Această manifestare educaţională este sprijinită de Arhiepiscopia Dunării de Jos prin oferirea diplomei eparhiale „Tinereţe şi credinţă” şi a unei sume de bani, pentru premiile speciale, precum şi oferirea unor daruri – cărţi, reviste şi iconiţe pentru toţi participanţii de la această etapă finală a concursului”, se mai spune în comunicat.

Evenimentul este organizat de Ministerul Educaţiei Naţionale prin Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos, Universitatea Dunărea de Jos, Colegiul Naţional Vasile Alecsandri şi Colegiul de Industrie Alimentară Elena Doamna din Galaţi. AGERPRES