Elevii Liceului „Sabin Păuţa” din Reşiţa sunt câştigătorii Concursului „004 Mediu. Misiune în spaţiul verde”, concurs de educaţie ecologică şi colectare selectivă, organizat în cadrul activităţii „Reciclează pentru un mediu mai sănătos”.

„Ne-a impresionat mobilizarea exemplară a elevilor, a părinţilor şi a cadrelor didactice, care, pe durata întregului concurs au reuşit să colecteze circa opt tone de deşeuri de hârtie. Un lucru, mai important decât cantitatea de deşeuri colectată este însuşi faptul că am reuşit să interacţionăm cu copiii, să le prezentăm noile reguli de colectare selectivă, care vor fi aplicabile de la sfârşitul acestui an”, a declarat Camelia Susco, şef Serviciu Comunicare, în cadrul Consiliului Judeţean Caraş-Severin, beneficiarul proiectului.

Unitatea de învăţământ care a câştigat concursul de colectare selectivă este Liceul „Sabin Păuţa” din Reşiţa. Elevii acestei şcoli au fost cei mai harnici şi au colectat, în medie, peste opt kilograme de deşeuri hârtie şi carton de copil. Premiul pe care elevii l-au câştigat constă într-o staţie de amplificare radio, pentru liceu.

„Prin acest concurs, am încercat să învăţăm copiii ce este bine pentru mediul înconjurător, cum se face colectarea selectivă, ce materiale se pot recicla şi care nu, pentru că ei au puterea să îi educe, mai apoi, şi pe cei maturi”, a afirmat Andreea Guci, unul dintre organizatorii concursului.

La festivitatea de premiere de vineri a concursului, parte a proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin”, derulat de Consiliul Judeţean, toţi participanţii au primit, pe lângă diplome, tricouri ori pixuri, şi alte materiale promoţionale, ce vizează colectarea selectivă.
Concursul „004 Mediu. Misiune în spaţiul verde”, organizat cu sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean, s-a derulat în perioada 11 mai – 5 iunie. Acesta s-a adresat tuturor elevilor unităţilor de învăţământ cu clasele I-VIII din municipiul Reşita şi a urmărit implicarea tinerilor în protejarea mediului.
Acţiunea desfăşurată vineri face parte din proiectul „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Caraş-Severin”, implementat de către Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi cofinanţat din Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” 2007-2013.
Prin acest proiect se urmăreşte implementarea unui program de administrare eficientă a deşeurilor, atât în mediul urban, cât şi în cel rural din judeţul Caraş-Severin. AGERPRES