ENO (Environment Online) este o scoala virtuala la nivel mondial care desfasoara proiecte de mediu, o comunitate puternica de scoli, infiintata din anul 2000. Aceasta este coordonata de administratia Primariei orasului Joensuu si de Universitatea Joensuu din Finlanda. Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Pascani a fost selectat in reteaua ENO si a fost declarat Scoala ENO in anul scolar 2007-2008.
Patru teme legate de mediu care urmaresc realizarea unei dezvoltari durabile sunt studiate de-a lungul unui an, teme ce se refera la mediul social, cultural, natural si care promoveaza un mod responsabil de viata. Ideea de baza pe care o implementeaza aceasta comunitate este: „Actioneaza la nivel local, gandeste la nivel global!” Toate proiectele si evenimentele care au loc sunt promovate pe site-ul web al programului. La finalul acestor activitati anuale se realizeaza o intrunire in care elevii isi prezinta rezultatele muncii.

Partenerii ENO sunt:

– UNESCO

– Universitatea din Joensuu, Finlanda

– Ministerele Educatiei, Mediului si Externelor;

– Organizatii de mediu si scoli virtuale.

Cele mai importante activitati desfasurate si proiectele realizate de scolile implicate de-a lungul unui an scolar sunt:

– Ziua ENO pentru plantarea de copaci 2007 (au fost plantati peste 100.000 de pomi);

– Picaturi de viata (o piesa de teatru ce are drept tema mediul, disponibila in peste 40 de limbi);

– Reteaua ENO radio;

– Proiecte cu tematica ecologica.

Asa dupa cum mentionam, Liceul Teoretic „Mihail Sadoveanu” din Pascani a fost selectat in reteaua ENO si a fost declarat Scoala ENO in anul scolar 2007-2008.

In urma inscrierii liceului pascanean in acest program international, profesorii si elevii sai au fost si sunt implicati in mai multe activitati:

1.Chat-uri online cu profesori si elevi implicati in proiect din alte state care sunt membre ENO, desfasurate atat in timpul anului scolar cat si pe durata vacantei de vara;

2. Picaturi de viata (piesa de teatru), initiata pe 5 iunie, Ziua Mondiala a Mediului;

3. ENO Tree Planting Champaign (Ziua ENO pentru plantarea de pomi) – 25 septembrie 2007;

4. Parteneriat cu scoli implicate in program (Vaizgantas Gymnasium, Lituania);

5. Proiecte cu tematica ecologica postate pe site-ul programului ENO;

6. Participarea la Conferinta ENO, in perioada 14-20 aprilie 2008.

Experienta inedita in Finlanda, pentru un grup de elevi pascaneni

Printre cele 7 scoli romanesti participante la conferinta de la Joensuu s-a numarat si Liceul Teoretic “M. Sadoveanu” din Pascani. Profesorii si elevii pascaneni care au participat la conferinta ENO au vizitat Biblioteca si Universitatea din Joensuu, scolile din regiune si au participat chiar si la cateva ore de curs. Simultan au participat si la Festivalul Stiintei, la care au fost invitate toate scolile din programul ENO prezente si au ajuns in complexul turistic, Koli, acest program fiind de fapt o trecere in revista foarte pe scurt a activitatilor.

„A fost o experienta uluitoare pentru noi. Am aflat o groaza de informatii pe care nu le aveam pana acum despre tari si popoare, am cunoscut copii extraordinar de simpatici si comunicativi, chiar daca ne intelegeam verbal in masura in care fiecare stapanea limba engleza, nu ne-am simtit diferiti catusi de putin fata de ei, ne-am imprietenit din prima zi aproape cu toata lumea, erau copii de pe toate continentele, din tari ca Irak, Taiwan, Uzbekistan, Turcia, India, Botswana, Nigeria, Namibia, Ucraina, Bulgaria, Macedonia, Suedia. Am aflat atatea lucruri interesante despre cultura lor, despre felul lor de a fi. Cel mai mult mi-a placut naturaletea si calmul, dar si bucuria pe care le manifestau si atunci cand discutau cu noi, si la orele de curs, aici vorbind despre finlandezi, caci i-am vizitat si la scolile in care ei invata”, afirma Floria Dimitriu, eleva in clasa a XI-F la Liceul „M. Sadoveanu”, participanta la conferinta din Finlanda.

„Pe mine m-au impresionant in mod placut mai ales copiii din Taiwan. M-am imprietenit foarte repede cu ei”, spune Madalina Rusu, eleva in clasa a V-a A la acelasi liceu. „Nici peisajul nu merita trecut cu vederea… Erau o multime de spatii verzi in Joensuu, peste tot brazi, oriunde te-ai fi aflat in oras, parca te-ai fi gasit intr-o statiune de odihna”, adauga Damaris Clim, eleva in clasa a XI-a B, tot la Liceul „Sadoveanu”.

„Gazdele noastre au fost, de asemenea, extraordinare. Ne-au primit cu o caldura pe care nici macar nu o banuiam si au avut mereu grija de noi, una dintre familiile la care am fost gazduiti avea o ferma unde erau si ponei. Ne-am simtit minunat, oboseala imensa de pe drum nici macar nu mai are importanta”, spune Roxana Husanu, eleva in clasa a XI-a B la liceul pascanean amintit.

„Am cunoscut profesori din diferite tari care ne-au propus parteneriate si chiar scoli din Romania care se aflau acolo odata cu noi ne-au sugerat sa luam parte la diferite programe la care ei deja participa de ani buni”, afirma Angela Casariu, professor coordonator al proiectului ENO.

Un alt rezultat al implicarii scolii in programul ENO este participarea la conferinta TUNZA din Norvegia, Stavanger, a unui elev si a unui profesor de la „Sadoveanu”, in perioada 14-20 iunie 2008, drept rezultat al selectarii unui alt proiect coordonat de profesorii Angela Casariu, Carmen Dimitriu, Genoveva Serban si Brandusa Hodorogea. Conferinta se desfasoara sub egida UNESCO, tema acesteia fiind tot protectia mediului.

Elevii de la „Mihail Sadoveanu” au fost premiati de Presedintele Romaniei

Un grup de elevi ai Liceului Mihail Sadoveanu din Pascani a fost premiat zilele trecute de catre presedintele Traian Basescu, ca urmare a participarii elevilor la concursul Istoria mea-Eustory, la care au castigat premiul II. Concursul „Istoria mea-Eustory” reprezinta o initiativa a societatii civile, in care sunt implicati elevi din 19 tari. In cadrul retelei EUSTORY, sprijinita de Fundatia Korber, se organizeaza concursuri nationale de cercetare istorica in 19 tari europene. Concursul se desfasoara sub Inaltul Patronaj al Presedintelui Romaniei, fiind totodata independent si echidistant fata de factorii politici.

Acest concurs urmareste formarea deprinderilor de cercetare istorica la tineri, cultivarea rigorii stiintifice si imbogatirea cunoasterii istorice prin concentrarea atentiei asupra unor teme si subiecte care de obicei sunt neglijate in cadrul predarii scolare a istoriei. Telul principal al concursului este stimularea interesului tinerilor pentru trecutul istoric, dezvoltarea atasamentului lor fata de comunitatea locala din care fac parte, de statul roman si de valorile europene si general umane. Pornind de la intrebarea „de ce calatoresc oamenii?”, un grup de elevi ai liceului Mihail Sadoveanu din Pascani, Lungu Brandusa, Banu Corina, Frincu Andrei, Hritcu-Mesenschi Ioana, Sandu Raluca, Popovici Maria, coordonati de profesorul Angela Casariu, au realizat un proiect cu titlul „Ispita drumului sau, aspiratia spre adevar”, care a obtinut premiul II, acordat la festivitatea de premiere organizata la Palatul Cotroceni, pe 27 mai 2008.

„E un lucru deosebit pentru scoala noastra, mai ales ca acest premiu si altele obtinute incununeaza titulatura de Colegiu National. Ma bucur ca in felul acesta imaginea scolii a fost promovata la nivel national si ca si elevii nostri obtin recunoasterea pentru efortul si calitatile lor. Felicitari profesoarei si elevilor! Iata ca si in acest colt de lume, intr-un oras de provincie, exista tineri ce ne dau speranta unui viitor mai bun”, a precizat Carmen Dimitriu, directorul Liceului Mihail Sadoveanu din Pascani.