Ligile şi asociaţiile studenţeşti se pregătesc de Festivalul Artei şi Creaţiei “Gaudeamus” de la Iaşi

Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti “Gaudeamus”, unul dintre cele mai apreciate proiecte ale Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, se va desfăşura, în perioada 11 martie – 2 aprilie, în sala de spectacole care poartă acelaşi nume.

Directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, Bogdan Crucianu, a declarat că Festivalul Artei şi Creaţiei Studenţeşti “Gaudeamus” este organizat împreună cu asociaţiile şi ligile studenţeşti din Iaşi.

“Prin acest proiect încercăm de şapte ani să scoatem în evidenţă potenţialul pe care îl au tinerii în realizarea evenimentelor culturale. Studenţii formează alianţe între două-trei asociaţii sau ligi studenţeşti şi prezintă în cadrul competiţiei un program cultural artistic care a cuprins maxim zece momente artistice, care s-au încadrat în maxim 120 minute de spectacol, unde au obţinut un punctaj, în urma unei jurizări realizate de referenţii culturali ai Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, şi a prezenţei studenţilor şi profesorilor la spectacole, stabilindu-se clasamentul final. Participanţii din cadrul spectacolelor sunt studenţi, masteranzi, doctoranzi, rezidenţi denumiţi în continuare studenţi. În actul artistic sunt implicaţi cel puţin 75 % studenţi sau profesori”, a explicat directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi, Bogdan Crucianu.

Potrivit sursei citate, după înscrierea în competiţie, tinerii elaborează o regie şi o tematică a unui spectacol stabilită de fiecare alianţă în parte. “Fiecare participant înscris în competiţie are posibilitatea de a consulta oricare referent de specialitate din cadrul instituţiei pentru a crea un spectacol cât mai bun. Membrii din consiliul artistic, care au şi rol de jurizare au şi obligaţia de a-i îndruma pe studenţi să realizeze cele mai bune momente artistice. Ba chiar mai mult decât atât aceştia îi invită să participe la cursurile pe care le ţin zilnic la Casa de Cultură a Studenţilor. Prin această competiţie, tinerii au şansa de a crea o relaţie strânsă cu profesorii pe care îi au la facultate, chiar pe aceeaşi scenă. Totodată, cadrele didactice sunt deschise în a le veni în ajutor tinerilor, evoluând şi aceştia pe aceeaşi scenă cu studenţii. La finalul fiecărei reprezentaţii juriu vor oferi conform regulamentului festivalului, un punctaj demonstraţiilor artistice pe care le-au văzut pe scenă. Pe lângă aceste note date de juriu obiectiv de specialitate se ia în calcul şi numărul de spectatori aflaţi în sală la eveniment. La finalul tuturor spectacolelor se realizează şi Gala Laureaţilor Gaudeamus pe 6 aprilie, ora 19,00, unde vor fi deliberate clasamentele din competiţie”, a mai precizat directorul Casei de Cultură a Studenţilor din Iaşi. AGERPRES