lps braila.jpgLiceul cu program sportiv din Brăila, instituţie de învăţământ cu o vechime de peste 30 de ani, a fost reabilitat cu ajutorul unui proiect finanţat prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, în valoare de 2,8 milioane lei, care a ajuns la final, joi fiind programată conferinţa de închidere a acestuia şi de prezentare a datelor finale.

Valoarea totală a proiectului de reabilitare a liceului a fost de 2.841.229 lei, dintre care 1.957.265 de lei reprezintă contribuţia Uniunii Europene, 299.346 lei contribuţia Guvernului României, iar 584.617 lei contribuţia de la bugetul local.

Au fost efectuate modificări majore, printre care înlocuirea instalaţiilor electrice, termice, de apă şi canalizare, reabilitarea grupurilor sanitare, izolarea termică, înlocuirea tâmplăriei interioare, refacerea pardoselilor, dar şi amenajarea spaţiilor verzi din jurul liceului.

„Prin realizarea acestui proiect, 1.200 de elevi vor învăţa în condiţii foarte bune începând cu noul an şcolar”, a declarat, în conferinţa de închidere a proiectului, directorul liceului, Emil Sorinel Meca.

Potrivit primarului municipiului Brăila, Aurel Simionescu, lucrările de reabilitare şi modernizare nu se vor încheia aici, curtea liceului urmând să fie refăcută anul viitor.

„În primăvară vom reface şi curtea liceului, pentru ca lucrarea să fie completă. La Liceul cu program sportiv a trebuit să acţionăm cu piciorul pe acceleraţie în ultima perioadă, ca să finalizăm lucrările în timpul contractat, dar şi pentru ca elevii să intre în şcoală nouă la început de an”, a declarat Simionescu.

Liceul cu program sportiv, care se întinde pe o suprafaţă de 13.680 metri pătraţi, a fost dat în folosinţă în anul 1977, iar în ultimii 30 de ani nu a beneficiat de nicio lucrare majoră de reabilitare. Aurel Simionescu a spus că liceul este a cincea şcoală din Brăila finalizată pe proiecte cu fonduri europene, următoarea fiind Şcoala „Vlaicu Vodă”, care are ca termen de inaugurare data de 20 octombrie 2011. AGERPRES