Zece biblioteci publice comunale din judeţul Teleorman vor fi dotate în cursul decadei a doua din luna iulie cu echipamente informatice care vor permite adaptarea serviciilor oferite la nevoile actuale ale utilizatorilor.
Viorel Fota, directorul Bibliotecii Judeţene Marin Preda, instituţie care asigură coordonarea metodologică a bibliotecilor publice teleormănene, a declarat miercuri pentru AGERPRES că noile dotări constau în câte patru calculatoare complet echipate, alături de videoproiector, ecran de proiecţie, scanner, imprimantă, router wireless şi switch.

Bibliotecile din Teleorman care primesc în această etapă donaţii ale Fundaţiei IREX România prin programul Biblionet sunt din comunele Botoroaga, Crângeni, Fântânele, Izvoarele, Măgura, Pietroşani, Scurtu Mare, Tătărăştii de Jos, Trivalea Moşteni şi Troianul.

În acest fel numărul bibliotecilor publice din judeţ dotate ca urmare a derulării programului Biblionet ajunge la 33.

La sediul din municipiul Alexandria al Bibliotecii Judeţene, unde funcţionează un centru de formare, au fost organizate cursuri de utilizare a calculatorului, bibliotecarii teleormăneni fiind instruiţi şi cu privire la iniţierea de servicii noi pentru public. AGERPRES