definitivat.jpgDoar 47% dintre candidaţii la examenul de definitivare în învăţământ au promovat în Caraş-Severin. Rezultatele obţinute de profesorii care au participat anul acesta la examenul de acordare a definitivării în învăţământ nu sunt foarte departe de cele obţinute de elevii care au susţinut Bacalaureatul în sesiunea de vară.

„Nici o jumătate dintre candidaţii cărăşeni nu au reuşit să obţină nota 7,00, care era necesară pentru a promova examenul. Dintre cei 63 de profesori din Caraş-Severin care au dorit să obţină definitivatul, doar 30 au luat notă peste 7,00. Examenul s-a organizat la 23 de discipline, cei mai mulţi candidaţi fiind la educatori şi învăţători”, a declarat luni inspectorul şcolar adjunct al ISJ Caraş-Severin, Ioan Benga.

Profesorii fără definitivat au dreptul să susţină examenul de maximum trei ori în cinci ani.
Dacă după şapte ani de la debutul activităţii de predare nu a luat definitivatul, un profesor titular îşi pierde titulatura şi va fi nevoit să participe din nou la examenul de titularizare. De asemenea, cei care nu promovează definitivatul vor mai avea dreptul să îl repete de maximum două ori.

Cadrele didactice care au promovat examenul vor fi trecute la o treaptă superioară de salarizare.

Profesorii nemulţumiţi au putut să depună contestaţii luni şi o mai pot face şi marţi, între orele 8,00 şi 12,00. Rezultatele finale vor fi anunţate joi, 26 iulie. AGERPRES