univ_buc_intreaga.jpgNumărul de locuri scoase la concurs pentru admiterea la studii de licenţă în sesiunea din septembrie de Universitatea din Bucureşti (ambele sesiuni) a scăzut progresiv în ultimii trei ani, potrivit unei analize realizate de reprezentanţii instituţiei de învăţământ superior.

De asemenea, gradul de ocupare al locurilor subvenţionate de la buget în sesiunea din iulie a crescut în mod constant în ultimii trei ani. O altă tendinţă remarcată este creşterea numărului de candidaţi la ciclurile de studii masterale şi de doctorat. Universitatea din Bucureşti a anticipat această nevoie a candidaţilor, scoţând la concurs mai multe locuri în acest an la cele două cicluri de studii.

Anul acesta a fost primul an în care Universitatea din Bucureşti a iniţiat un nou nivel de formare educaţională, ciclul de cercetare post-doctorat. Fiind conceput ca un nivel de excelenţă în domeniul cercetării, un număr echilibrat de locuri a fost alocat ştiinţelor naturale şi exacte raportat la numărul de locuri alocat ştiinţelor socio-umane şi politice.


„Universitatea din Bucureşti va scoate la concurs aproximativ acelaşi număr de locuri. Strategia UB prevede o creştere pe sectoarele masterat şi doctorat şi cifre constante la licenţă”, informează joi site-ul UB. Un număr de 307 locuri la buget la studii de licenţă au fost scoase la concurs pentru sesiunea septembrie, iar numărul total de candidaţi înscrişi a fost de 806. Totodată, în sesiunea din septembrie la programele de masterat au fost 185 programe. Numărul total al locurilor scoase la concurs la aceste studii de admitere la UB în acest an a fost de 3.225 locuri la buget. Dintre acestea, pentru sesiunea septembrie au fost scoase la concurs 1.997 locuri la buget, pentru care s-au înscris 3.101 candidaţi. AGERPRES