orizonturi-deschise1.jpgÎncepute la 15 aprilie 2011, înscrierile în programul de burse Orizonturi Deschise, lansat acum patru ani de Fundația Dinu Patriciu, vor continua pentru încă două săptămâni, până la data de 15 iunie 2011, inclusiv.

Orizonturi Deschise este cel mai amplu program național de burse private, oferite studenților români acceptați într-un program de master sau de doctorat la o universitate internațională de prestigiu.

Dintre cele 100 de burse oferite anual de către Fundația Dinu Patriciu, cu o valoare individuală de 15.000 USD, programul va acorda anul acesta 72 de burse noi, alături de alte 28 pentru bursierii din anii trecuți cu un program de studii mai mare de un an și care au avut rezultate academice foarte bune. Cele 72 de burse noi se acordă în științe economice, științe socio-umane, științe exacte, inginerie și IT, medicină, biologie și științele mediului, arhitectură, design și arte plastice.

În acest moment, cu două săptămâni înainte de termenul limită pentru înscriere, media de vârstă a aplicanților este de 26 de ani, 64% fiind fete și 36% băieți. Un procent covârșitor de 92% dintre aplicanți solicită o bursă pentru un program de master (inclusiv MBA), restul de 8% pentru doctorat.

Conform candidaturilor, universitățile care au deschis anul acesta porțile pentru studenții români figurează printre primele 10 în prestigiosul Top QS: University of Cambridge, Harvard University, University College of London, University of Oxford, Imperial College London. La fel ca anul trecut, destinația de studiu cea mai atractivă este Marea Britanie (aproximativ 52% dintre candidaturi), urmată de Olanda (aproximativ 16%), Spania și SUA (6% fiecare). Ceilalți candidați au optat pentru Elveția, Franța, Suedia, Finlanda, Danemarca, Italia și Belgia. Cea mai mare concurență se înregistrează pe domeniul științelor socio-umane, un alt aspect care se păstrează de la an la an.

În perioada 16 iunie – 16 iulie 2011, dosarele de candidatură vor fi evaluate de un juriu independent și eterogen, printre membrii căruia se numără: Liviu Voinea – membru fondator al Grupului de Economie Aplicată, Cătălin Marinescu – președintele Autorității Naționale de Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Napoleon Pop – Centrul de Cercetări Financiare și Monetare “Victor Slăvescu”, Magda Bărăscu – editor hotnews.ro și euractiv.ro, Radu Gologan – presedintele Societății de Științe Matematice din România, Marian Staș – Fundația Codecs pentru Leadership, Diana Elena Neagu, Măriuca Morariu și Mircea Crisbășanu – bursieri Orizonturi Deschise 2008.

“Acum patru ani am inițiat programul Orizonturi Deschise pentru a avea în România viitori specialiști instruiți la cele mai bune universități din lume. Tot de atât timp, beneficiarii noștri se întorc în țară și se implică în lumea afacerilor, în cea academică, devin antreprenori sau dezvoltă mediul neguvernamental, ajutându-ne să vedem valoarea autentică a programului”, a declarat Tincuta Baltag, Director General al Fundației Dinu Patriciu.

Înscrierile se mai pot face până la 15 iunie online (https://candidatiorizonturideschise.fundatiadinupatriciu.ro), iar dosarele de candidatură se vor depune până la aceeași dată limită la sediul fundației (Cladirea Lakeview, Bulevardul Barbu Vacarescu 301 – 311, etaj 14, sector 2, Bucuresti).

Un element de noutate în program, anul acesta, îl reprezintă clauza contractuală prin care beneficiarii burselor care nu-și respectă angajamentul de a se întoarce în țară după absolvire (pentru o perioadă de timp cel puțin egală cu durata studiilor finanțate) se obligă să returneze Fundației Dinu Patriciu bursa și penalități în cuantum de 50% din valoarea acesteia. Această măsură este menită să descurajeze candidaturile celor care nu doresc să se întoarcă în România, făcând astfel posibilă oferirea mai multor burse pentru tinerii care înțeleg scopul programului – acela de a pregăti profesioniști care vor contribui la dezvoltarea societății românești după finalizarea studiilor. Toate sumele returnate ca urmare a acestei clauze vor fi utilizate pentru derularea de programe educaționale.