Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie (FSE) Spiru Haret, a afirmat că hotărârea de guvern care reglementează acordarea voucherelor de vacanţă nu este suficient de clară. Potrivit lui Nistor, acest subiect a fost abordat într-o întâlnire pe care a avut-o, la Palatul Victoria, cu premierul Viorica Dăncilă şi cu miniştrii Finanţelor, Muncii şi Educaţiei.

Ministerul Educaţiei a dispus către unităţile de învăţământ să comunice în regim de urgenţă numărul de persoane care ar urma să beneficieze de aceste vouchere, numai că, din păcate, hotărârea de guvern care reglementează acordarea lor nu este suficient de clară„, a declarat Nistor.

El a precizat că săptămâna viitoare vor avea loc întâlniri tehnice pentru clarificarea acestui subiect. „S-a stabilit că săptămâna viitoare, în cadrul unei întâlniri tehnice, la nivelul Ministerului Educaţiei, (…) să venim cu precizările necesare pentru unităţile de învăţământ preuniversitar, astfel încât datele comunicate să fie corecte (…) Prin legea bugetului sunt banii necesari pentru acordarea voucherelor de vacanţă, deci trebuie clarificat numai numărul de persoane care urmează să beneficieze de acestea”, a mai spus Nistor. În legea bugetului, potrivit acestuia, sunt prevăzute 390 de milioane de lei în acest sens.

Totodată, Nistor a precizat că la întâlnirea de la Palatul Victoria s-a discutat despre banii care trebuie plătiţi salariaţilor din învăţământ care au câştigat drepturi în instanţă. „Am discutat despre plata diferenţelor pe hotărârile judecătoreşti (…) În funcţie de execuţia bugetară, de rectificările bugetare, se fac toate demersurile pentru ca, în acest an, aceste diferenţe să poată fi plătite”, a mai afirmat Nistor.

De asemenea, el a spus că Guvernul a aprobat regulamentul referitor la sporurile pentru condiţii de muncă în învăţământ. „Ni s-a precizat că nu vor fi probleme. Colegii noştri nu vor fi puşi în situaţia în care să piardă la salariu datorită întârzierii promovării acestui act”, a arătat Nistor.

Pe de altă parte, la întâlnirea de la Palatul Victoria s-a discutat şi despre „problema posturilor blocate”. „Posturile blocate, pe baza unui memorandum, pot fi deblocate, astfel încât să asigurăm resursa umană necesară unităţilor de învăţământ preuniversitar. Discutăm aici de posturi de contabili, de bucătari, de îngrijitori, care, în momentul de faţă, sunt blocate. Inspectoratele trebuie să facă solicitări către Ministerul Educaţiei”, a anunţat Nistor.

Potrivit acestuia, la întâlnirea cu premierul a fost abordat şi „costul standard”. „Am cerut creşterea costului standard. (…) Indexarea nu reprezintă o soluţie. Trebuie să vezi exact sumele de bani necesare pentru buna funcţionare a unei unităţi de învăţământ, nu o funcţionare în regim de avarie”, a explicat Nistor. AGERPRES