Peste 1.000 de liceeni au mărşăluit miercuri pe principalul bulevard din municipiul Zalău, scandând lozinci şi purtând pancarde împotriva violenţei în şcoli. Potrivit Laurei Crişan, directorul Liceului pedagogic „Gheorghe Şincai”, unitate de învăţământ iniţiatoare a manifestării, marşul este punctul final al unui proiect mai amplu, intitulat „Stop violenţei”.

„Este, de fapt, un proiect care se derulează de la începutul anului şcolar. Este o iniţiativă care s-a născut din dorinţa de a face un proiect de combatere a violenţei la nivel de şcoală. Nu avem cazuri deosebite de violenţă, suntem o şcoală destul de liniştită, majoritare sunt fetele, însă am simţit că în ultimii ani formele de violenţă verbală au început să fie din ce în ce mai accentuate şi ne-am gândit să facem un proiect adresat elevilor, gândit de ei. Şi atunci ei au gândit activităţile în colaborare cu cei de la Poliţie şi de la Centrul Antidrog. Am derulat o serie de activităţi la nivelul şcolii, iar acest marş al
non-violenţei este practic acţiunea care încheie proiectul din acest an. Ideea marşului este tot a lor. Au vrut să facă altceva, să fie vizibili şi în comunitate”, a precizat Laura Crişan. Ea a menţionat că la marş au participat peste 1.000 de elevi de la cinci licee din Zalău. AGERPRES