ministerul educatiei.jpgMinisterul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a realizat şi publicat pe site-ul propriu 75% din actele normative care reprezintă legislaţia secundară necesară aplicării Legii educaţiei naţionale, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, secretarul de stat Oana Badea.

Ea a precizat că numai în cursul zilei de duminică au fost postate pe site-ul ministerului 67 de metodologii şi regulamente. Potrivit secretarului de stat, învăţământul preuniversitar are nevoie ca legislaţie secundară de 108 acte normative aferente Legii educaţiei naţionale.

Oana Badea a menţionat că dintre cele 108 acte normative, doar unul singur a intrat în vigoare, urmând ca 67 de metodologii publicate duminică pe site-ul MECTS să se afle în dezbatere publică pentru o lună.

Reprezentantul MECTS a mai declarat că în luna iulie vor fi puse în dezbatere publică încă 25 de acte normative. Secretarul de stat a afirmat că a invitat sindicatele şi patronatele vineri la o discuţie în care să se stabilească un calendar privind discuţiile privind actele normative făcute publice.

Oana Badea a mai spus că la metodologiile făcute publice au lucrat 1.493 de cadre didactice, dintre care aproximativ 50% predau şi 68% fiind membri de sindicat. AGERPRES