Mehedinţi: aproape 100 de contestaţii depuse la examenul de titularizare

examen-de-titularizare.jpgUn număr de 99 de contestaţii au fost depuse de candidaţii la examenul de titularizare, a declarat miercuri şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Marian Şuţă.

Potrivit sursei citate, respectivele contestaţii au fost trimise deja în centrele de evaluare stabilite pe disciplină din ţară pentru a fi reanalizate şi notate în funcţie de rezolvarea subiectelor de către cadrele didactice care au aspirat la un post titularizabil sau netitularizabil.

“Contestaţiile au venit atât din partea persoanelor care au obţinut note sub 5, cât şi a celor care au fost notaţi cu note peste 7”, a precizat Şuţă. În context, reprezentantul IŞJ Mehedinţi a mai arătat că din cele 443 de persoane care s-au prezentat la centrul de examen de la Colegiul Tehnic “Decebal” din municipiul Drobeta Turnu Severin, 60,72% au primit note peste 5, 30,02% note peste 7, iar diferenţa note sub 2.

La nivelul IŞJ Mehedinţi există doar 15 posturi titularizabile şi peste 100 de posturi de suplinitori. AGERPRES