bacalaureat7.jpg Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi va selecta până la sfârşitul lunii august şapte licee în care se va implementa proiectul „Formarea competenţelor cheie pentru şanse egale la educaţie”, finanţat prin POSDRU cu suma de aproximativ cinci milioane de lei, a declarat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Dana Jenaru.

Potrivit sursei citate, obiectivul principal al proiectului este creşterea gradului de promovabilitate la examenul de Bacalaureat în rândul elevilor din ciclul liceal, prin sprijinirea sistematică a dezvoltării şi evaluării procesului de formare a competenţelor acestora.

„Unităţile din învăţământul liceal stabilite în urma selecţiei se vor implica în activităţile care se vor desfăşura în perioada octombrie-decembrie 2014 pentru pregătirea suplimentară a elevilor pentru examenul de Bacalaureat. Printre criteriile impuse se numără rezultatele obţinute la sesiunile din 2014 a acestuia, existenţa a minimum două clase cu cel puţin 20 de elevi înscrişi în clasa a XII-a şi a şase cadre didactice specializate în disciplinele care constituie probe de examen la bacalaureat.Sperăm că în ambele regiuni la examenele de bacalaureat din 2015 să depăşim cu mult promovabilitatea din acest an, de 46,64% şi respectiv 56,9%”, a precizat Jenaru.

În context, Jenaru a mai arătat că proiectul se desfăşoară în parteneriat cu IŞ Timiş şi Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi – Învăţământ Preuniversitar şi că grupurile ţintă sunt 4.200 elevi din judeţele Mehedinţi şi Timiş, 240 de persoane din sistemul naţional de examinare, evaluare şi curriculum din învăţământul preuniversitar şi 30 de consilieri şcolari. AGERPRES