Zeci de membri ai Sindicatului Învăţământ Brăila (SIB) „Corneliu Gheorghe Caranica” au protestat miercuri, între 10.00 şi 12,00, în faţa Prefecturii, în semn de nemulţumire faţă de scăderea salariilor mai multor categorii de angajaţi din învăţământ în urma aplicării Hotărârii de guvern privind salarizarea în sistemul bugetar.

„Pichetăm astăzi Prefectura în semn de nemulţumire faţă de problemele pe care ni le-a creat HG 582/2016 privind salarizarea în sistemul bugetar, nu doar în învăţământ, ci în toate domeniile, dar la noi a fost, poate, cea mai pronunţată. Sunt afectaţi astfel directorii din mediul rural din toate cele 40 de localităţi din judeţ, care nu mai primesc sporul de zonă rurală, directorii şcolilor cu peste 30 de clase, care au salariul de încadrare mai mic decât cei din şcolile care au până în 30 de clase, personalul nedidactic din inspectoratele şcolare, personalul didactic auxiliar, unde salariile au scăzut, şi mulţi alţii”, a declarat preşedintele SIB, Valeriu Partene.

Protestatarii au purtat pancarte prin care au atras atenţia asupra problemelor cu care se confruntă sistemul, cu mesaje de genul: ‘Vreţi calitate în educaţie? Daţi şi salarii de calitate!’, ‘Oameni politici, guvernanţi, faceţi din învăţământ o prioritate naţională cu adevărat’ şi ‘Dacă educaţie nu e… nimic nu e!’. AGERPRES