preoteasa_liliana.jpgMetodologiile de aplicare a legii educaţiei naţionale vor fi făcute publice cel mai probabil în luna mai, a declarat miercuri, la Slobozia, directorul general în MECTS, Liliana Preoteasa, care a precizat că cel mai important pas este modul în care legea va fi pusă în practică.

„Ca orice lege, ea exprimă un punct de vedere al celui care l-a propus şi are un anume grad de generalitate. Ea nu va deveni operativă decât prin intermediul metodologiilor, adică prin intermediul legislaţiei secundare. Este un proces extrem de anevoios. (…) Vom avea aproape 90 de metodologii care vor trebui puse pe site la un moment dat, probabil în luna mai”. (…) Apreciez că etapa următoare este mult mai importantă decât ceea ce s-a făcut până acum (…). S-au făcut nişte paşi, însă paşii care urmează sunt foarte importanţi. Şi dacă am vorbi de lege şi de legislaţia secundară, cred că cel mai important pas este modul în care vom pune în practică această lege şi această legislaţie secundară. (…) Dacă ar fi să dăm o notă acestei legi, va trebui să o dăm după ce o vom pune în practică”, a subliniat Liliana Preoteasa.

„Apreciez că etapa următoare este mult mai importantă decât ceea ce s-a făcut până acum (…). S-au făcut nişte paşi, însă paşii care urmează sunt foarte importanţi. Şi dacă am vorbi de lege şi de legislaţia secundară, cred că cel mai important pas este modul în care vom pune în practică această lege şi această legislaţie secundară. (…) Dacă ar fi să dăm o notă acestei legi, va trebui să o dăm după ce o vom pune în practică”, a mai spus Liliana Preoteasa.

Directorul general în MECTS a participat miercuri la Slobozia la dezbaterea cu tema „Tu faci legea de nota 10!”, în cadrul unei campanii iniţiate de minister pentru implementarea prevederilor legii educaţiei naţionale care a intrat în vigoare în februarie, pentru unităţile din învăţământul preuniversitar. Pe parcursul discuţiilor, reprezentantul sindicaliştilor din învăţământul ialomiţean, Traian Mitrea, a criticat noua lege a educaţiei naţionale, reclamând în context şi lipsa dezbaterilor.

„Mi-aş fi dorit ca echipele de lucru care şi-au adus aportul la aceste metodologii să se fi înfiinţat înainte, astfel încât anumite articole să fie rodul celor care beneficiază pe viitor de această lege. Acest lucru nu s-a întâmplat. (…) Această lege a fost asumată şi nu dezbătută, iar partenerii de dialog (…) nu au fost invitaţi. Deci dialogul în sensul susţinerii articolelor din această lege a fost unul mimat”, a susţinut Traian Mitrea.

Liliana Preoteasa a admis că lipsa dezbaterii reale a fost un punct slab, însă a susţinut că o parte dintre cei care elaborează legislaţia secundară sunt membri de sindicat, ceea ce face ca unele dintre problemele existente să fie remediate. Astfel de dezbateri pe tema legii educaţiei naţionale vor fi desfăşurate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Ialomiţa şi la Feteşti şi Urziceni. AGERPRES