reabilitare-scoli.jpgPeste doua mii de elevi si prescolari vor incepe cursurile in scoli care sunt adevarate santiere. Inspectorul general al Inspectoratuui Scolar Judetean Suceava, Petru Carcalete, a declarat, miercuri, ca zeci de unitati scolare din judet sunt in prezent adevarate santiere, cu sali de clasa dezafectate, pline de moloz, iar lucrarile au fost abandonate de constructori si mii de elevi din judet vor incepe noul an scolar in conditii improprii.

In toate unitatile scolare din judetul Suceava in care s-a inceput reabilitarea sau constructia de cladiri noi au fost sistate lucrarile din cauza lipsei de fonduri si a datoriilor acumulate pentru plata lucrarilor deja efectuate.


Carcalete a spus ca in judet s-au acumulat datorii de 25 de milioane de lei, iar pentru finalizarea lucrarilor incepute si abandonate ar mai fi necesare 160 de milioane de lei. El a exemplificat cu Scoala cu clasele I – VIII din Milisauti, unde corpul B nu poate fi folosit pentru sustinerea orelor de curs din cauza lucrarilor de reabilitare incepute si, ulterior, abandonate. Cladirile scolilor din Vascauti, Podu Cosnei, Stramtura si Botosenita Mare au fost dezafectate iar procesul educational este imposibil de reluat odata cu inceperea noului an scolar.

Gradinita cu program normal nr.2 din Marginea este in constructie, iar lucrarile au fost stopate, la fel ca si la Gradinita din Milisauti. Lucrari incepute si nefinalizate sunt si la gradinitele ”Prichindel”, ”Aschiuta” si ”1, 2, 3” din municipiul Suceava, precum si Gradinita din Udesti, scolile din Adancata, Sadova, Hartop si Volovat. In toate aceste unitati de invatamant sunt asteptati sa inceapa noul an 2.100 de elevi si prescolari din judet.


Carcalete a precizat ca in judet sunt 75 de unitati scolare in reparatii capitale, in 13 scoli se fac lucrari de racordare la utilitati, iar in doua scoli s-au demarat lucrari de consolidare a cladirilor. Potrivit sefului ISJ Suceava, in toate aceste unitati lucrarile au fost intrerupte. Din totalul de 927 de scoli din judet, doar 286 au autorizatie de functionare, 54 de scoli sunt in curs de autorizare si 587 de scoli nu au autorizatie sanitara de functionare.