dumitru_mircea2.jpgMinistrul Educaţiei, Mircea Dumitru, a anunţat că, în luna octombrie, se vor organiza concursuri pentru funcţiile de directori în toate şcolile, iar de săptămâna viitoare va începe evaluarea inspectorilor şcolari generali, ca urmare a numeroase plângeri. „Am primit în ultima vreme numeroase sesizări, mesaje publice, referitoare la ceea ce se întâmplă în şcoli sau în inspectoratele şcolare. În luna octombrie vom organiza concursuri de directori pentru toate unităţile de învăţământ, de la grădiniţă la liceu.

„Una dintre componente va fi o probă scrisă naţională, iar cealaltă componentă, cea judeţeană, va fi extrem de atent monitorizată de noi. În felul acesta vom respecta în integralitate şi spiritul şi litera legii. Vom trimite observatori, care să se asigure de desfăşurarea în condiţii de intransigenţă şi corectitudine a acestor concursuri. Am aprobat deja metodologia de concurs”, a precizat Dumitru, într-o conferinţă de presă.

El a spus că mesajul trebuie să fie acela că, „după 10 ani de intruziune politică în şcoală”, este momentul pentru „reprofesionalizarea managementului şcolar”. Dumitru a menţionat că a primit numeroase sesizări, plângeri, mai ales în ultima săptămână, privind abuzuri din partea inspectoratelor şcolare la numirea noilor directori şi de aceea a decis ca, săptămâna viitoare, să înceapă evaluarea inspectorilor şcolari generali.

„Sesizările au fost primite în ultima săptămână, cele mai multe dintre ele, nu la preluarea mandatului, şi ele au fost ocazionate de faptul că delegaţiile pentru directorii care erau în funcţie au încetat, iar inspectorii şcolari generali au numit directori noi. Ceea ce semnalează aceste sesizări ar fi abuzuri din partea inspectoratelor şcolare. Nu putem lua o decizie înainte de a verifica, trebuie să verificăm dacă ceea ce ni s-a adus la cunoştinţă corespunde realităţii. Dacă vor corespunde realităţii, vom lua toate măsurile pe care legea ni le permite. De aceea am spus că va fi o evaluare în perioada imediat următoare şi vom vedea ce anume se impune din partea Ministerului Educaţiei”, a subliniat ministrul.

El a precizat că evaluările inspectorilor şcolari generali se vor face pe diferite componente: asigurarea calităţii, respectarea legalităţii, audit. „Echipe mixte din Ministerul Educaţiei vor face aceste evaluări – şi intervalul nu va fi foarte lung, deciziile nu se vor lăsa mult aşteptate – şi, în urma rapoartelor de evaluare, voi lua toate măsurile legale care se impun. Vreau să atrag atenţia că am cerut ca evaluarea să fie obiectivă şi intransigentă, în aşa fel încât măsurile pe care le vom lua să fie foarte bine documentate şi să nu fie rezultatul unor decizii arbitrare”, a subliniat ministrul Educaţiei. AGERPRES