Instituţiile de învăţământ superior acreditate (de stat şi private) au depus în perioada 9 – 17 iunie un număr de 63 de proiecte pentru investiţii în infrastructura digitală şi formarea de competenţe digitale avansate comunităţii.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES de Ministerul Educaţiei, dintre cele 63 de proiecte depuse 49 aparţin unor universităţi de stat, iar 14 unor universităţi private, valoarea totală solicitată în interiorul acestui apel fiind de 223 de milioane de euro.

Apelul de proiecte se derulează în cadrul Investiţiei 16 – Digitalizarea universităţilor şi pregătirea acestora pentru profesiile digitale ale viitorului, finanţată prin Planul Naţional pentru Redresare şi Rezilienţă al României (PNRR).

Conform calendarului, în următoarea perioadă (20 – 29 iunie) vor fi parcurse etapele de evaluare calitativă şi de înregistrare/ soluţionare contestaţii.

În data de 30 iunie, Ministerul Educaţiei va publica lista finală a universităţilor beneficiare de granturi pentru digitalizarea proceselor din învăţământul superior. AGERPRES