badea oana.jpgSecretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Oana Badea, a declarat marţi că a înaintat ministrului propunerea ca anul şcolar 2012-2013 să fie dedicat sportului de masă.

„Programul iniţiat de Ministerul Educaţiei se va numi ‘Sport pentru toţi, toţi pentru sport’ şi va cuprinde un calendar de activităţi sportive la care pot să adere voluntar şcolile, fără a exista o obligativitate, dar care presupune angrenarea a cel puţin 50% dintre elevii şcolii şi a unui număr considerabil de cadre didactice, indiferent de disciplina pe care o predau”, a spus Oana Badea într-o conferinţă de presă.

Ea a precizat că decizia nu va afecta numărul de ore de educaţie fizică şi că prin acest program cadrele didactice vor primi un certificat de voluntar pentru sportul de masă. Un alt concept pe care MECTS vrea să-l încurajeze în parteneriat cu autorităţile publice locale este „School after school” dedicat sportului de masă, a mai afirmat Badea.

Oana Badea a subliniat că prin acest program ministerul nu urmăreşte ca elevii să facă performanţă, ci ca un număr cât mai mare să fie implicaţi în activităţile dedicate sportului.

Secretarul de stat a spus că va înainta Ministerului Educaţiei propunerea ca începând cu anul şcolar 2012-2013 să se instituie în aria curriculară Limbă şi Comunicare în proporţie de cel puţin 10% studierea literaturii universale începând de la învăţământul primar până la cel liceal. Ea a explicat că acest lucru nu înseamnă ore în plus pentru elevi, ci „conţinut deştept structurat”. AGERPRES