costoiu_mihnea.jpgMinistrul delegat pentru învăţământ superior şi cercetare, Mihnea Costoiu, a făcut vineri un apel către conducerile universităţilor pentru aplicarea Statutului studentului. Totodată, el le-a lansat organizaţiilor studenţeşti invitaţia de a veni cu propuneri în cazul în care consideră că Statutul studentului poate fi îmbunătăţit.

„Este foarte important ca Statutul studentului să fie aplicat iar universităţile să înţeleagă necesitatea aplicării acestuia, întrucât Legea Educaţiei prevede explicit acest lucru. Statutul studentului este un corespondent al statutului cadrelor didactice şi dacă un Statut al cadrelor didactice este aplicat cu responsabilitate de universităţi, nu văd de ce un Statut al studenţilor nu ar fi aplicat. Este şi un apel pe care îl fac cu această ocazie către rectori de a prelua Statutul studentului şi să facă la nivelul fiecărei universităţi propria reglementare pentru ca acesta să fie aplicat”, a afirmat demnitarul.

El a precizat că este un adept al autonomiei universitare şi a spus că va sprijini cât se poate această autonomie, cu condiţia ca ea să fie însoţită de „responsabilitate”. Potrivit ministrului delegat, mai puţin de jumătate din universităţi aplică acest statut. Costoiu a susţinut că toate deciziile care vor fi luate în învăţământul superior vor fi precedate de dialog. Totodată, el a declarat că va purta un dialog cu toate organizaţiile studenţeşti din centrele universitare.
Pe de altă parte, secretarul general al Uniunii Naţionale a Studenţilor din România, Sheila Abdulamit, a criticat faptul că multe universităţi nu au implementat Statutul studentului. Ea s-a declarat însă mulţumită de faptul că s-a ajuns la un acord ca Ministerul Educaţiei, UNSR şi Ministerul Muncii să realizeze un program educaţional pentru atragerea companiilor multinaţionale în facultăţi, astfel încât aceste companii să acorde burse private şi apoi contracte de muncă absolvenţilor.

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare Tehnologică, Mihnea Costoiu, a avut vineri, la sediul Ministrului Educaţiei, o întâlnire cu reprezentanţi ai Uniunii Naţionale a Studenţilor din România şi ai Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România. AGERPRES