Ministrul educatiei, cercetarii si tineretului, Cristian Adomnitei, s-a intalnit la Cluj cu reprezentantii sindicatului din invatamantul superior Alma Mater, cu care a discutat aspecte ale proiectului legii invatamantului asupra carora nu exista un accord.
Cea mai spinoasa dintre acestea si asupra careia s-a insistat cel mai mult a fost modalitatea de alegere a conducerii unei universitati, problema care a mai fost discutata si cu alta ocazie intre ministrul Adomnitei si presedintele Alma Mater, Razvan Bobulescu, dar fara sa se fi ajuns la un punct de vedere comun.

„Acesta a fost singurul punct pe care nu aveam consens, toate celelalte, angajarea cadrelor universitatii, finantarile … pe toate celelalte ne intelesesem mai demult. Dar acesta, desemnarea conducerii universitatii, era singurul punct in care nu ajunsesem la o intelegere si din cauza ca cei din conducerea sindicatului Alma Mater aveau un mandat din care nu puteau sa iasa. Din nefericire pentru noi, ministerul, acest mandat era unul fix, inflexibil”, a spus Cristian Adomnitei.

Acesta a precizat ca a observat, in cadrul discutiilor de la Cluj, ca membrii Alma Mater au devenit mai flexibili, pe de o parte si datorita faptului ca s-au discutat direct, fata in fata, si punctele de vedere ale ministerului.

Ministrul a explicat insa ca asteapta ca, in urma votului pe care ei il vor da in cadrul Consiliului National de Conducere al Alma Mater, sa fie si asumata aceasta deschidere, rezolutia urmand sa fie adoptata in dupa-amiaza zilei de vineri, dar, in lipsa ministrului, care a trebuit sa se intoarca la Bucuresti.

„Am inteles ca si ei ar fi de acord ca alegerea conducerii unei universitati sa fie lasata la nivelul Chartei universitare, in care sa se scrie regulile prin care se alege un rector si conducerea universitatii, prin concurs sau prin vot”, a spus Adomnitei.

De asemenea, sindicalistii mai vor sa fie consultati si sa aiba un rol important in scrierea Chartei si in adoptarea ei si au mai propus ca acest document sa fie votat de intreaga comunitate academica, nu doar de senat.
Ministrul a mai spus ca pachetul de legi ale invatamantului vor fi definitivate luna aceasta.