Ministrul Educaţiei le-a cerut inspectorilor şcolari generali să colaboreze cu autorităţile locale

baba catalin.jpgMinistrul educaţiei, Cătălin Baba, le-a cerut inspectorilor şcolari generali, în cadrul unei videoconferinţe susţinute luni după-amiază la MECTS, să colaboreze cu autorităţile locale pentru evaluarea situaţiei din învăţământ generate de condiţiile meteorologice la nivelul fiecărui judeţ.

“Ceea ce vă rog pe dumneavoastră, domnilor şi doamnelor inspectori generali, este să staţi la dispoziţia autorităţilor locale, să continuaţi să participaţi la Comitetele judeţene pentru Situaţii de Urgenţă şi în discuţii cu prefecţii şi cu membrii comitetelor, să acordaţi tot sprijinul autorităţilor locale. (…) Este absolut necesar ca în această perioadă, să aveţi o comunicare cât mai bună cu părinţii şi elevii. Este de asemenea, foarte important ca atunci când luaţi decizii acestea să fie comunicate foarte rapid”, le-a transmis noul ministru inspectorilor şcolari din teritoriu.

El a ţinut să le mulţumească atât pentru activitatea depusă, cât pentru ce se va întâmpla în zilele următoare, cerându-le ca în fiecare zi, între orele 9,30 şi 10,00, să aibă pe masă “o evaluare a situaţiei în ceea ce priveşte numărul de şcoli şi numărul de elevi care sunt afectaţi de situaţiile meteorologice”.

Ministrul a mai solicitat ca în fiecare după-amiază, la ora 16,00, să informeze asupra prognozei pentru a doua zi, iar la ora 17,00 fiecare inspector şcolar să informeze în cadrul unei conferinţe de presă sau printr-un comunicat situaţia pentru a doua zi. AGERPRES