Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, salută poziția adoptată de Marea Britanie cu privire la studenții străini care aleg să își continue studiile în universitățile britanice de prestigiu și dă asigurări că MCPDS îi va sprijini pe tinerii români, inclusiv în cazul apariției unor schimbări de legislație de natură să îi afecteze.

Salut poziția adoptată de Marea Britanie cu privire la studenții români. Faptul ca tinerii noștri aleg și sunt selectați de universități de top mondiale, și din spațiul anglo-saxon, pentru dezvoltarea carierelor nu poate decât să mă bucure. Este foarte important pentru noi ca studenții români care decid să-și continue formarea profesională în străinătate să studieze într-un cadru stabil. Sunt aproape 7.000 de tineri români care studiază în Marea Britanie și, probabil, vor fi și mai mulți din următorul an universitar. Ei trebuie să fie siguri că le vom fi aproape și îi vom sprijini în orice situație, inclusiv în cazul în care vor apărea modificări legislative de natură să-i afecteze„, afirmă Gabriel Petrea.

După Brexit, au fost vehiculate public o serie de informații cu privire la soarta studenților străini care studiază în universitățile britanice de prestigiu.

„Paul Brummell, ambasadorul Marii Britanii în România, a precizat, în urmă cu câteva zile, că intențiile universităților din Regatul Unit sunt să păstreze o deschidere internațională, iar condițiile de accesare rămân aceleași ca până la data de 23 iunie 2016, zi în care cetățenii Regatului au decis prin referendum ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană”, precizează sursa citată. AGERPRES