costoiu_mihnea1.jpgCea de-a VIII-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică (OIAA) s-a deschis oficial, sâmbătă, în Cetatea de Scaun a Sucevei cu o festivitate şi un spectacol de lasere, lumini, jocuri cu focul şi artificii, la care au participat pe lângă concurenţi şi organizatori oficialităţi locale şi judeţene, dar şi ministrul delegat pentru Învăţământul superior, Mihnea Costoiu.

Festivitatea, în cadrul căreia oficialii au susţinut alocuţiuni, s-a desfăşurat în curtea interioară a Cetăţii de Scaun, iar show-ul de lumini şi lasere, de la încheierea evenimentului, în şanţul de apărare al Cetăţii de Scaun, fiind aplaudat de sutele de participanţi din cele 37 de ţări prezente la manifestare.

Mihnea Costoiu, în discursul său susţinut în limba engleză, a urat bun venit participanţilor şi tuturor oaspeţilor evenimentului găzduit de Suceava şi a subliniat că ”viitorul aparţine tuturor celor care înţeleg importanţa ştiinţei şi a cercetării”.

La rândul său, preşedintele OIAA, prof. univ.dr. Chatief Kunjaya, a spus că se bucură foarte mult că ediţia a VIII-a a acestei olimpiade se desfăşoară în România, la Suceava şi a declarat deschisă competiţia. Chatief Kunjaya a subliniat că principalul obiectiv al acestei olimpiade este dezvoltarea unei colaborări între astronomii lumii, considerând că, în viitor, participanţii la această olimpiadă vor deveni cei mai străluciţi astronomi.

În competiţie vor intra peste 300 de concurenţi din 37 de ţări de pe cinci continente, iar 500 de persoane vor ajuta la desfăşurarea evenimentului. OIAA are loc în premieră în România şi se va termina pe 11 august.

Cele două echipaje ale României au în componenţă pe suceveanca Iustina Crăciun, absolvent al Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti, câştigătoare a medaliei de aur la OIAA 2013, admisă la Princeton University; suceveanul Tudor Creţu, elev al Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti, medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Fizică (OIF) 2014; Andrei Cuceu, absolvent al Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti, medalie de argint la OIAA 2013, admis la University College London; Paul Andrei Draghiş, elev al Colegiului Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare, medalie de argint la OIAA 2013, medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie 2013; Ştefan Dan Eniceicu, elev al Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti, medalie de aur la OIF 2014; Augustin Ionescu, absolvent al Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” Pucioasa – Dâmboviţa, admis la Facultatea de Fizică Bucureşti; Cătălina Miriţescu, absolvent al Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti, medalie de bronz la OIAA 2013, admisă la Caltech University; Andrei Răduc, elev al Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti, medalie de argint la Olimpiada Internaţională Pluridisciplinară Tuymaada 2013, medalie de argint la Olimpiada Internaţională de Astronomie 2013; Tudor Suciu, elev al Colegiului Naţional „Vasile Lucaciu” Baia Mare, medalie de aur la Olimpiada Internaţională de Astronomie 2013 şi Denis Turcu, absolvent al Liceului Internaţional de Informatică Bucureşti, medalie de aur la OIAA 2013, medalie de argint la OIF 2014, admis la Harvard University.

Pentru buna desfăşurare a acestei olimpiade, Ministerul Educaţiei Naţionale a alocat 200.000 de euro şi au fost cumpărate 35 de telescoape noi, multe dintre acestea urmând să rămână în dotarea Planetariului din Suceava, considerat cel mai mare din ţară. AGERPRES