campeanu_sorin.jpgMinistrul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice, Sorin Cîmpeanu, a declarat, la preluarea portofoliului, că este necesară o nouă lege a Educaţiei. „O nouă lege a Educaţiei este necesară. Legea 1/2011 a fost amendată pentru a i se asigura coerenţa, cât şi posibilitatea aplicării prevederilor ei prin trei ordonanţe de urgenţă. În sistemul de învăţământ superior şi nu numai s-a consolidat ideea necesităţii unei noi legi a Educaţiei, care să fie rezultatul unei dezbateri publice în Parlament cu toţi cei implicaţi”, a arătat Sorin Cîmpeanu.

El a spus că sunt multe lucruri care trebuie păstrate din actuala lege şi nu doreşte o bulversare a sistemului, dar sunt şi multe lucruri care trebuie puse într-o logică firească, într-o coerenţă cu realităţile din domeniul Educaţiei şi Cercetării. „Tot ce pot să vă spun este că voi face tot ce stă în putinţa Ministerului Educaţiei şi Cercetării pentru a iniţia acest proces”, a declarat noul ministru.

El şi-a arătat satisfacţia că au fost luate în calcul de Guvern creşterile de 5% din luna martie şi creşterile de 5% din luna septembrie pentru personalul didactic şi didactic auxiliar. „După aprobarea bugetului, printr-o bună cooperare cu Ministerul Muncii şi cu Ministerul Finanţelor sunt convins că vom identifica soluţia prin care personalul nedidactic va putea să primească sporuri între 0 şi 30%. Spun ‘între 0%’ pentru că nu tot personalul nedidactic are salarii mici, să reuşim o normalizare a nivelurilor nesalariale pentru personalul nedidactic. Vom susţine foarte mult acest lucru în raporturile cu Ministerul de Finanţe şi Ministerul Muncii”, a afirmat Cîmpeanu. AGERPRES