dumitru_mircea1.jpgMinistrul Educației, Mircea Dumitru, a anunțat că este gata pachetul legislativ de relansare a învățământului dual, dar și că va fi pusă în dezbatere publică metodologia pentru evaluarea școlilor doctorale. „Anunț în premieră că este gata pachetul legislativ de relansare și de revigorare a învățământului dual. Sper ca în viitorul foarte apropiat Guvernul să poată susține un act normativ, prin care, în sfârșit, Legea educației să servească scopurilor pentru care o lege trebuie să fie elaborată. Să fie chiar o lege a educației, a formării tinerilor potrivit nevoilor, talentului, dorințelor și aspirațiilor”, a spus Dumitru, la o dezbatere la Palatul Victoria destinată pachetului anti-sărăcie.

Ministrul Educației a susținut că, până la sfârșitul anului, sunt pregătite mai multe „proiecte strategice”. „Aș dori să anunț și extinderea programului național de achiziționare a rechizitelor pentru școlarii din familii sărace. (…) Acest pachet va fi mai consistent începând cu anul școlar viitor, considerând că ar putea fi furnizate rechizite și copiilor din grădinițe, nu numai copiilor din școală. Dorim să deschidem o dezbatere publică cu privire la reforma curriculară pentru învățământul obligatoriu, pentru învățământul gimnazial. Propunem accelerarea discuției între specialiști pentru configurarea unui model mai performant de masterat didactic. Toate aceste măsuri sociale, pentru a funcționa la parametri maximi pe dimensiunea educație, au nevoie de profesori bine pregătiți și motivați, prin urmare avem nevoie de o școală mai bună care să formeze viitorii profesori care trebuie să fie mai performanți”, a precizat ministrul.

Mircea Dumitru a anunțat, de asemenea, că în perioada următoare va fi dezbătută public și metodologia pentru evaluarea școlilor doctorale. „Nu în ultimul rând, ca urmare a luptei noastre continue împotriva imposturii și împotriva corupției, anunțăm și punerea în dezbatere publică a metodologiei pentru evaluarea școlilor doctorale și, într-un viitor pe care nu-l dorim foarte îndepărtat, chiar începerea exercițiului național pentru evaluarea școlilor doctorale, în așa fel încât universitățile să poată avea un învățământ de calitate în domeniul formării forței de muncă înalt calificate și performante”, a adăugat el. AGERPRES