scoala_meserii.jpgModelul Şcolii profesionale germane „Kronstad”, înfiinţată anul trecut la Braşov, a fost preluat şi la Cugir, Sebeş şi Timişoara,, a declarat, luni, Stelian Fedorca, consilierul ministrului învăţământului,

„Am fost şi anul trecut la inaugurarea acestei şcoli şi văd că a fost de bun augur. Această activitate de înfiinţare de şcoli în sistem dual este în expansiune. Marţi voi merge la Cugir unde se înfiinţează o astfel de şcoală, apoi la Sebeş în judeţul Alba şi apoi la şcoala Continental din Timişoara. Sunt şi alte judeţe şi alţi agenţi economici care iau acest model şi anume, se grupează într-o asociaţie a oamenilor de afaceri dintr-o anumită zonă, pe un profil sau pe mai multe profile încât să reuşească să aibă un număr suficient de elevi necesar la clasă. Agenţii români cât şi străini au înţeles că doar uniţi şi investind în formarea profesională vor reuşi să aibă meseriaşii de care au nevoie”, a declarat Stelian Fedorca.

El a arătat că elevii acestor şcoli beneficiază de o bursă profesională, în valoare de 200 de lei de la Guvern şi 200 de lei de la agenţii economici, care reprezintă un stimulent şi un ajutor social important. „Pot spune că învăţământul tehnic îşi recapătă rolul de altădată. După ce va trece de Senat modificarea Legii educaţiei şi clasa a-IX-a revine la liceu, şcoala profesională va începe cu clasa a-IX-a şi sper, sunt indicii că admiterea la şcoala profesională se va face înainte de admiterea computerizată”, a precizat Stelian Fedorca.

Oficialul Ministerului Educaţiei i-a felicitat pe elevii şcolii „Kronstadt” pentru că au făcut această opţiune şi au trecut peste complexul că şcoala profesională „este cel mai rău lucru care se poate întâmpla”.

Şcoala Profesională germană „Kronstadt” a fost înfiinţată în 2013 din iniţiativa Clubului Economic German Braşov şi a firmelor private care îşi desfăşoară activitatea în judeţ şi care au nevoie de forţă de muncă calificată, cu sprijinul autorităţilor locale, a Inspectoratului Şcolar Judeţean şi a Ministerului Educaţiei.

Elevii şcolii se pregătesc timp de doi ani, practica efectuându-se atât în atelierul şcolii cât şi la agenţii economici. În primul an s-au înfiinţat cinci clase, iar în anul şcolar 2013-23014 tot cinci clase, care pregătesc operatori maşini unelte cu comandă numerică, electromecanic maşini unelte şi instalaţii industriale, sculer matriţer, sudor, cusător piese din piele şi încălţăminte.
În anul şcolar 2014-2015 se va înfiinţa şi în municipiul Făgăraş o şcoală profesională similară care va pregăti forţa de muncă necesară în domeniul hotelăriei şi gastronomiei. AGERPRES