Fără locuri de muncă, aproape oriunde devine mai bine decât la noi acasă! Suntem
moţi, dar suntem tot mai puţini, pentru că mineri nu suntem lăsaţi să fim. Nu toţi
suntem în trecere prin Ţara Moţilor! Noi chiar locuim aici.
Localitatea noastră este tot mai poluată, patrimoniul istoric este în degradare,
infrastructura lipseşte. Ce turism poţi face într-o zonă lăsată în paragină şi
mâncată de sărăcie? Da, există 2-3 roşieni care şi-au făcut publicitate pentru
propria pensiune pe spinarea şi stomacul gol al celorlalţi 3.000 de roşieni. Dar
noi, cei mulţi, unde să muncim? Trăim într-o zonă fără infrastructură, o zonă cu
multă poluare, o zonă în care patrimoniul se află într-o permanentă şi continuă
degradare… Noi suntem cei care vedem cu propriii ochi cum situaţia ar putea deveni
şi mai gravă dacă nu ar exista investitorul Roşia Montană Gold Corporation.
Noi, comunitatea din Roşia Montană, în aceste vremuri atât de tulburi din punct de vedere politic, venim la Bucureşti să sancţionăm comportamentul iresponsabil al
anumitor politicieni români. Este iresponsabil comportamentul dlui fost ministru
Attila Korodi, care preferă să îi arunce pe moţii din Roşia Montană într-o nouă
perioadă de incertitudine, chiar agonie. Culmea, folosind aceleaşi replici de acum 4
ani, aceleaşi chichiţe juridice menite să întârzie crearea locurilor noastre de
muncă.
Ştim din experienţă că această posibilă amânare nu poate fi decât temporară. Tragem un semnal de alarmă asupra modului în care dl Korodi preferă să-şi bată joc de noi, de viaţa noastră şi a copiilor noştri. Ministrul Mediului însuşi recunoaşte că din
punct de vedere legal, Proiectului nu i se pot imputa aspecte majore. Dacă mergem pe
litera legii, spune dl Korodi, se pot întruni condiţiile pentru crearea a mii de
locuri de muncă noi în regiune, locuri de muncă de care România are nevoie
disperată.
Dle Korodi, dacă acest Proiect, în care 95% din comunitatea locală îşi pune
speranţele de viitor, nu ar fi unul viabil şi bun pentru România şi pentru Roşia
Montană, atunci până acum investitorului trebuia să i se spună clar să plece. Dar în
lipsa altor argumente împotriva Proiectului, cei care se opun dintr-un motiv sau
altul au ales să apeleze la cea mai murdară şi incorectă modalitate: procesele
repetate şi piedicile judecătoreşti.
Aşteptăm de atâţia ani un răspuns, dle Korodi, de atâţia ani aşteptăm o soluţie
inclusiv din partea dumneavoastră. Nu aveţi soluţii, aveţi tolba plină de
suspendări, blocări, înfometări, batjocoriri, metode agresive şi eficiente de
distrugere orientate împotriva oamenilor din Roşia Montană şi împrejurimi. Dacă aţi
fi utilizat 5% din energia, efortul şi inteligenţa de care aţi dat dovadă în
tentativa de a ne îngropa definitiv pe toţi cei 3.000 de moţi din Roşia Montană,
suntem convinşi că acum nu veneam în faţa Ministerului Mediului să ne luăm adio de
la dumneavoastră protestând! Dimpotrivă, toţi locuitorii din Apuseni, de orice
etnie, română, maghiară etc., vă aşteptau la final de mandat în Roşia cu flori şi
mulţumiri.
Interesele cetăţenilor români din toate comunităţile locale ar trebui să primeze, nu interesele ascunse ale celor care ştiu doar să blocheze şi să suspende. Interesul
dumneavoastră nu este unul ministerial, să ne salvaţi de sărăcie, foamete şi şomaj.
Interesul dumneavoastră nu este nici măcar protecţia mediului! Scopul dumneavoastră
ne este clar: să ne distrugeţi psihic şi fizic, adâncind sărăcia, foametea şi
şomajul din Apuseni.
Pentru toate motivele de mai sus, 95% dintre roşieni – români, unguri, romi,
indiferent de etnie – nu îl pot ierta pe Attila Korodi pentru laşitate şi atitudine
duplicitară de care a dat dovadă în ultimele zile din scurtul său mandat de
ministru.
Asociaţia Pro Roşia, Roşia Montană
Asociaţia Pro Dreptatea, Roşia Montană
Asociaţia Studenţilor din Roşia Montană
Asociaţia Culturală Maghiară din Abrud şi Roşia Montană