NanoChannels la Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu” din Pucioasa

nanochannels.jpgProiectul NanoChannels este un proiect finanţat de Comisia Europeană şi are ca ţintă încurajarea elevilor, cadrelor didactice, organizaţiior non-guvernamentale, politicienilor, cercetătorilor şi publicului general în a participa la un dialog privind oportunităţile şi riscurile nanotehnologiilor, folosind o gamă largă de canale media – ziare europene, radiouri naţionale, media socială şi altele.

În vederea implicării elevilor în aceste dezbateri despre nanotehnologii, o gamă largă de activităţi va avea loc în 20 de şcoli europene de-a lungul anului şcolar 2011-2012.

Colegiul Naţional “Nicolae Titulescu” Pucioasa este una dintre cele douăzeci de şcoli pilot din Europa şi va organiza pe 4 aprilie o dezbatere publică în care să fie implicaţi elevi, cadre didactice, părinţi, cercetători şi reprezentanţi ai comunităţii locale. Pe lângă aceasta, fiecare şcoală va participa la Campania socială media NanoChannels pentru a construi discutii online asupra nanotehnologiei şi a antrena o competiţie şcolară.

Aceasta campanie va include, de asemenea, pentru elevi, scrierea unor articole de presă cu ajutorul unor jurnalişti profesionişti de la ziare de prestigiu şi realizarea unor prezentări sau a unor filme cu privire la dezbatere. Pentru mai mule informaţii puteţi accesa şi site-ul http://www.nanochannels.eu.