Facultatea de Litere a Universității din București, Departamentul de Științe ale Comunicării, corpul didactic şi studenţii anunţă cu tristeţe nemăsurată decesul prof. dr. Adela Rogojinaru în ziua de 7 august 2014, după o lungă suferință cauzată de cea mai severă formă de cancer de piele, melanom metastazat.

Om cultivat și drept, de o onestitate și o decență remarcabile, doamna profesoară a fost și un excelent specialist și un dascăl devotat, apropiat de studenți. În aproape 20 de ani de activitate universitară, a pregătit generații întregi de studenți în domeniul Comunicării și Relațiilor Publice și a muncit cu foarte multă dedicare pentru învățământul universitar.

Doctor în filologie, profesor la Facultatea de Litere, Universitatea din București, Adela Rogojinaru a fost director al Departamentului de Științe ale Comunicării, șef de colectiv la specializarea Comunicare și Relații Publice, membră în Consiliul profesoral al Facultății de Litere și în Senatul Universității. Pe lângă experiența didactică de peste 25 de ani, deținea expertiză în programe ale Uniunii Europene, experiență internațională în domeniul Relaţiilor Publice și Comunicării Organizaționale și a fost autor și coordonator al unor volume de profil. Doamna profesoară Adela Rogojinaru a fost director executiv al EUPRERA (European Public Relations Education and Research Association), președinte al secției de Comunicare Strategică și Organizațională al ECREA (European Communication Research and Education Association), membru în Juriul de Onoare al ARRP (Asociația Română a Profesioniștilor în Relații Publice), membru al ICA (International Communication Association) și membru al IAMCR (International Association for Media and Communication Research). Portofoliul profesional al Adelei Rogojinaru includea contribuții de referință în reforma politicilor educaționale. Ca tânăr șef de secție al Institutului de Știinte ale Educației, Adela Rogojinaru a fost, în anii ‘90, autoarea unor inițiative vizionare de excepție în modernizarea formării profesionale din România, la nivel european și internațional. Succesul programului Uniunii Europene Phare VET în România i se datorează în cea mai mare măsură.

Doamna Adela Rogojinaru a fost diagnosticată în aprilie 2012 cu melanom malign cu metastaze, diagnostic în urma căruia doamna profesoară a urmat tratamente de ultimă generație pentru a învinge boala (detalii pe pagina campaniei umanitare ”Salvăm un profesor, salvăm generații!”). În ultimul an, boala a avansat galopant, slăbind-o suficient încât să nu mai poată face față altor posibile forme de tratament. Ne despărţim cu durere de colega noastră, trecerea sa în eternitate fiind o mare pierdere pentru Facultatea de Litere și pentru Universitatea Bucureşti.