robu-nicolae_mare.jpgSenatorul PNL Nicolae Robu, rector al Universităţii de Vest din Timişoara, susţine că actualii rectori pot fi schimbaţi doar după finalizarea mandatelor şi că, personal, consideră că nu ar trebui să ”abdice” din una dintre cele două funcţii.

”Legea Educaţiei, la articolul 364 al. 2, spune foarte limpede că la epuizarea actualelor mandate, viitoarele vor fi stabilite pe baza prezentei legi. De aici înţelegem că mandatele se derulează până la finele lor, în termenii în care au fost obţinute. Există un principiu al neretroactivităţii legilor care ar fi trebuit să funcţioneze. Sper că încă suntem un stat de drept şi că se vor respecta aceste prevederi”, a declarat, miercuri, presei senatorul Robu.

Întrebat la care dintre cele două funcţii se gândeşte să renunţe, Robu a replicat că această decizie o va lua ”dacă va trebui, dacă va fi cazul”.

”Este un angajament pe care eu l-am luat faţă de cei care m-au ales, pentru că eu nu am ajuns nici rector şi nici parlamentar pentru că am dorit eu să ajung. Am fost ales rector cu o majoritate consistentă la primul mandat, la a doua – cu unanimitate de voturi, prin vot secret, iar ca senator am fost ales de cetăţenii Timişoarei pentru patru ani. Nici nu aş avea voie să abdic de la mandatul pe care mi l-au dat cetăţenii, adică membrii comunităţii academice din Timişoara”, a explicat senatorul liberal. AGERPRES