noaptea_cercetatorilor.jpgÎn seara zilei de 25 septembrie se desfăşoară la Universitatea “Vasile Alecsandri” din Bacău o serie de activităţi afiliate evenimentului european “Noaptea Cercetătorilor”, ediţia a III-a. Şi în acest an, evenimentul se înscrie într-un proiect naţional realizat sub auspiciile Asociaţiei Invenio şi Institutului Naţional de Cercetare pentru Sport din România. Cercetători, ingineri şi exploratori îi invită pe toţi cei interesaţi, în special elevi, studenţi şi profesori, la o călătorie în lumea fascinantă a ştiinţei. Deschiderea are loc la ora 17 în Aula “Vasile Alecsandri”, corp D, etaj I.

Universitatea şi partenerii săi, Asociaţia Liga Studenţească, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” Bacău, SC MOTORSTAR SRL Bacău, Colegiul Naţional de Artă “George Apostu” Bacău, SCC Services România SRL şi Asociaţia Mutatis Mutandis Bacău, propun următoarele activităţi:

Primul român pe vârful Baruntse din Himalaya

Biologia – ştiinţa vieţii. Cercetarea ştiinţifică din spatele expoziţiilor

Câtă cercetare ştiinţifică se află într-un motor?

Din tainele chimiei experimentale

Moment de muzică clasică

Maşini construite de studenţi

Despre Private Cloud Computing

Pas în viitor. Mini-workshop pentru identificarea paşilor necesari unui viitor aşa cum îl dorim

Programul detaliat al evenimentului este disponibil aici.