Probele de matematică şi de română pe care elevii le susţineau la sfârşitul gimnaziului vor fi înlocuite, conform proiectului noii legi a educaţiei, cu o probă practică de utilizare a computerului şi două probe trans-curriculare, una din domeniul materiilor ştiinţifice şi cealaltă din materiile umaniste.

„Până la finalul clasei a opta se studiau o serie de materii, dar examenul de trecere la un alt ciclu se face preponderent la română şi matematică. Se creează o presiune pe aceste materii. (…) Avem de multe ori tendinţa de a-i transforma pe elevi în roboţi de rezolvat probleme mai degrabă decât oameni capabili să integreze informaţia”, a declarat, miercuri, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Daniel Funeriu.

Noul tip de examen naţional pe care ar urma să-l susţină elevii la finalul gimnaziului face parte, după cum a declarat ministrul Educaţiei, din procesul de descentralizare curriculară şi de „coerentizare a examenelor şi procedurilor de trecere de la un ciclu la celălalt cu curriculum-ul învăţat”. Pe lângă examenele respective, evaluarea elevului la finalul gimnaziului se va face şi pe baza unui portofoliu educaţional pentru fiecare materie, care să conţină nota propriu-zisă, dar şi o remarcă scrisă a profesorului despre elev şi elemente de evaluare standardizată.


„O notă nu a reprezentat, nu reprezintă şi nu va reprezenta niciodată adevărata valoare a unui elev”, este de părere Funeriu. O altă prevedere a noii legi se referă la reducerea curriculei, astfel încât profesorul să poată să acopere materia în 75% din orele pe care le are la dispoziţie, iar restul timpului să îl folosească în funcţie de nivelul clasei, dacă sunt elevi slabi profesorul va face învăţământ remedial, în caz contrar, va face învăţământ de performanţă. Dacă proiectul legii educaţiei propuse de Funeriu va primi aprobarea Guvernului, atunci învăţământul obligatoriu va fi până la vârsta de 16 ani, trecerea la liceu făcându-se din clasa a IX. Ministrul a explicat că învăţământul trebuie să fie obligatoriu până la 16 ani, pentru că aceasta este vârsta legală la care un copil poate să muncească, şi în plus, în acest fel ar putea să scadă şi rata abandonului şcolar.


Cât priveşte eventualele probleme care ar putea să apară în urma prelungirii ciclului gimnazial, Funeriu a declarat că vor fi rezolvate cazurile în care şcolile nu au suficiente săli pentru încă o clasă. „E fals că profesorii de liceu şi de gimnaziu nu au aceeaşi pregătire profesională”, a spus ministrul ca răspuns la speculaţiile conform cărora profesorii de gimnaziu nu pot preda şi la liceu. Funeriu a dat asigurări că această schimbare nu va începe de anul acesta, ea putând să se aplice peste doi ani. AGERPRES