medalii.jpgElevii români au obţinut nouă medalii la competiţii regionale de informatică de juniori şi seniori, informează Ministerul Educaţiei Naţionale. La cea de-a VII-a ediţie a Olimpiadei Balcanice de informatică pentru juniori, elevii români au obţinut patru medalii, dintre care una de aur şi trei de argint.

Medalia de aur a fost cucerită de Costin Andrei Oncescu (clasa a VI-a/Colegiul Naţional „Dinicu Golescu” din Câmpulung Muscel, judeţul Argeş), laureat şi la ediţia precedentă tot cu aur. Palmaresul a fost completat cu medaliile de argint câştigate de Smaranda-Monica Dicu (clasa a VIII-a/Şcoala Gimnazială nr. 56 din Bucureşti), Darius Marian şi Andrei-Cristian Stanciu, ambii elevi în clasa a VIII-a la Liceul Internaţional de Informatică din Capitală.

Competiţia s-a desfăşurat în localitatea bulgară Shumen, săptămâna trecută, unde în paralel s-a desfăşurat şi tradiţionalul Turneul internaţional de informatică Shumen 2013. La acest al doilea concurs, lotul României a obţinut cinci distincţii – o medalie de aur, trei de argint şi una de bronz. Laureaţii sunt următorii: George Chichirim (clasa a VIII-a / Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” din Constanţa) – medalie de aur, Vlad Rochian (clasa a VIII-a / Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timişoara), Andrei Popa (clasa a VIII-a / Şcoala Gimnazială „Constantin Parfene” din Vaslui) şi Mihai Gheorghe (clasa a XI-a / Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) – medalii de argint, respectiv Daniel Constantin (clasa a XI-a / Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti) – medalie de bronz. AGERPRES