Noul an universitar de la UNATC, deschis în prezenţa preşedintelui Iohannis şi a ministrului Educaţiei

În deschiderea ceremoniei, şeful statului i-a înmânat rectorului UNATC, Liviu Lucaci, cu ocazia aniversării a 70 de ani de la înfiinţare, Ordinul “Meritul pentru Învăţământ” în grad de Comandor, “în semn de apreciere a excelenţei dovedite în formarea de specialişti în domeniul artelor spectacolului şi filmului, precum şi în domenii conexe, impunându-se ca un reper de cercetare, creaţie şi educaţie artistică şi profesională”.

“Ne face o deosebită onoare această recunoaştere, la cel mai înalt nivel, într-un moment important al istoriei noastre instituţionale. (…) Sărbătorim astăzi 70 de ani de când învăţământul artistic vocaţional de teatru şi de film şi-a aflat un drum propriu. Cu acest prilej, omagiem dăruirea sutelor de profesori şi de studenţi care şi-au legat numele şi cariera de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, o continuă preluare de ştafetă între dascăli şi tinere talente. Un lung şir de nume cu ecou unic în memoria noastră intelectuală şi afectivă au creat premisele pentru ca noi să putem construi astăzi o şcoală modernă, europeană în care să punem la loc de cinste creativitatea ca instrument determinant în formarea viitoarelor personalităţi artistice”, a spus Lucaci.

El a afirmat că are un rol “greu”, având în vedere responsabilitatea, şi, în acelaşi timp, “uşor”, deoarece este înconjurat de maeştrii, de profesioniştii prezentului şi de cei care an de an aşteaptă să ne înlocuiască în viitor.

“Deschidem acest an universitar cu certitudinea că nu suntem singuri, că noua realitate este doar o provocare menită să ne pună la încercare capacitatea noastră dintotdeauna de a reinventa. Folosesc prilejul de a le ura colegilor noştri din univesităţile din întreaga ţară un an universitar minunat fiind sigur că în ciuda dificultăţilor momentului vor găsi soluţii pentru ca studenţii să primească o educaţie de calitate”, a adăugat rectorul UNATC.

Potrivit lui Liviu Lucaci, introducerea teatrului ca materie de studiu opţională în învăţământul preuniversitar reprezintă “un pas semnificativ” în educaţia tinerilor.

“Îmi face plăcere să anunţ astăzi introducerea teatrului ca materie de studiu opţională în învăţământul preuniversitar. Ideea nu este inedită şi nu este rezultatul unor decizii de moment, ci al unor studii, observaţii, consultări şi preluări ale unor experienţe şi expertize internaţionale fascinante. Iniţiativa s-a dezvoltat pe un teren pregătit de ani înainte de către cadre didactice care au înţeles că în contextul actual teatrul este o soluţie prin care putem oferi acestor generaţii o alternativă de formare intelectuală nu numai plăcută, ci şi ludică, antrenantă şi la modă oricând”, a explicat el.

1 octombrie înseamnă pentru studenţii şi profesorii din România începutul unui nou an universitar. Este o zi mult aşteptată de noii studenţi care păşesc cu emoţie, pentru prima dată, într-un climat diferit faţă de şcoala cu care au fost obişnuiţi, dar şi un prilej de bucurie pentru ceilalţi studenţi pentru că îşi pot revedea astfel colegii şi profesorii. Ştiu că este aşa din experienţa pe care am avut-o cu deschiderea anului şcolar în învăţământul preuniversitar”, a spus, la rândul său, ministrul Monica Anisie.

Ea a susţinut că introducerea în învăţământul preuniversitar, la propunerea UNATC, a disciplinei opţionale Teatru poate spori creativitatea, poate promova şi încuraja responsabilitatea socială.

“Ministerul Educaţiei a aprobat prin ordin de ministru ca elevii să studieze la clasele a III-a şi a IV-a disciplina ‘Eu şi scena’, la clasele a VI-a şi a VII-a disciplina ‘Teatrul şi noi’, la clasele a X-a şi a XI-a disciplina ‘Laboratorul de teatru'”, a precizat Anisie. AGERPRES